Cat castiga un parlamentar si ce beneficii are

0

In acest moment, in Parlament sunt 508 deputati si senatori. Fiecare dintre ei primeste minimum 5.400 lei pe luna. Pe langa salarii, parlamentarii mai primesc bani pentru transport si cazari.

În cazul în care parlamentarul are funcţii în comisiile de specialitate sau în conducerea Camerei din care face parte, odată cu responsabilităţile, creşte şi salariul. Ajunge până la aproape 16.000 de lei, în cazul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Pentru cazare, cei care nu sunt din Bucuresti, primesc 4.000 lei pe luna. Ca sa ajunga la Bucuresti, fiecare parlamentar mai primeste alti 1400 lei pe luna.

Fiecare ales trebuie să aibă în circumscripţia sa electorală cel puţin un birou parlamentar, un loc în care să-i primească şi să-i asculte pe cetăţeni. Deputatul sau senatorul poate cheltui aproximativ 10.000 de lei pe lună, pentru chirie, utilităţi, consumabile şi salariile angajaţilor. În plus, orice parlamentar primeşte o tabletă şi un telefon mobil.

Nici după ce părăsesc Parlamentul, beneficiile financiare ale aleşilor nu se opresc. Cei care au atins vârsta pensionării şi nu mai câştigă un nou mandat primesc o pensie specială. Ea pleacă de la 1.550 de lei în cazul unui singur mandat încheiat şi ajunge până la 4.600 de lei, dacă vorbim de trei sau mai multe mandate. De această indemnizaţie specială nu beneficiază însă parlamentarii condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Indemnizaţie: 5.401-15.825 de lei

Transport: 1.400 de lei pe lună

Cazare: 4.000 de lei

Suma forfetară: aproximativ 10.000 de lei

Pensiile speciale:

un mandat: 1.550 de lei

două mandate: 3.100 de lei

trei mandate: 4.600 de lei

Sursa: digi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.