Care sunt schimbarile majore aduse in noul an scolar 2022-2023

0

Astazi incepe scoala, iar peste 3 milioane de elevi si copii vor trece pragul institutiilor de invatamant. Numarul de elevi, prescolari si antreprescolari este cel mai mare din ultimii 6 ani.

Noutățile anului școlar ale cărui cursuri încep luni, 5 septembrie

Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module, până acum fiind organizat pe trimestre, până în 1998, și pe semestre din 1999 până în iunie 2022. Anul școlar „modular” 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este cu doar câteva zile de cursuri mai lung decât cel anterior.

Spre deosebire de anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță „nouă” este cea din luna februarie, modulară, care gravitează în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.

Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:

  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; 
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; 
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; 
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023; 
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; 
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; 
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 

Excepții pentru anumite clase:

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor

Învățământul primar: clasa pregătitoare și clasele I, a II-a, a III-a și a IV-a

Elevii claselor primare vor învăța, de regulă, dimineața, potrivit noului ROFUIP 2022: „Învățământul primar funcționează, de regulă, în programul de dimineață. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în cel puțin două schimburi, programul este stabilit de consiliul de administrație al unității de învățământ”.

„Cursurile pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I și a II-a nu vor începe înainte de ora 8.00 și nu se vor termina mai târziu de ora 14.00”, conform sursei citate.

Învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și liceal (clasele IX-XII/XIII)

Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru. Astfel, va fi încheiată o singură medie anuală.

„La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”, conform art. 109 alin. (1) din ROFUIP.

„Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare” – art. 109 alin. (8) din noul Regulament. Anterior se calcula ca medie aritmetică, fără rotunjire.

Examenele naționale

Examenele naționale rămân încă neschimbate pentru anul școlar 2022-2023. Pentru Evaluarea Națională 2023, elevii de clasa a VIII-a vor susține probă scrisă atât la Limba română, cât și la Matematică. Cei care studiază într-una dintre limbile minorităților naționale vor da probă scrisă și la Limba maternă.

Sursa: edupedu.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.