Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 aprilie

0

Cardul naţional de sănătate va fi utilizat obligatoriu la medicii de familie, în spitale şi farmacii, începând cu data de 1 aprilie, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern. Până atunci însă vor putea fi utilizate, în paralel, şi cardurile, şi adeverinţele de asigurat. Situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală ar urma să fie gestionate în condiţiile actelor normative în vigoare, se mai arată în proiectul.

Pe cip-ul cardului naţional se înregistrează şi pot fi accesate datele pe care le-a acceptat asiguratul. Pentru situaţiile în care persoanelor asigurate în vârstă de peste 18 ani nu li s-a emis cardul naţional, aceştia fac dovada calităţii de asigurat pe baza documentelor în vigoare, respectiv verificarea în sistemul asigurărilor, pe site-ul casei de care aparţine, până la data la care asiguratul intră în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia.

Persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului naţional vor depune o declaraţie pe proprie răspundere la casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă, însoţită de cardul naţional în situaţia în care acesta a fost distribuit, şi vor face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de trei luni, eliberată la solicitarea asiguratului de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă.

Totodată, prin respectivul proiect, se impune păstrarea şi arhivarea de către casele de asigurări de sănătate a cardurilor naţionale refuzate, precum şi eliberarea ulterioară a acestora la solicitarea scrisă a asiguraţilor care au refuzat iniţial dovedirea calităţii de asigurat pe baza acestora.

Cardurile naţionale nedistribuite şi predate de către operatorul de servicii poştale la casele de asigurări de sănătate urmează a fi distribuite asiguraţilor de către casele de asigurări de sănătate, fie prin prezentarea acestora la sediul casei de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul, fie prin medicii de familie cu ocazia primei prezentări în vederea acordării unui serviciu medical.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.