Asociația Pro Infrastructura trage un semnal de alarmă cu privire la ritmul lent al lucrărilor pe Autostrada Moldovei (A7), între Focșani și Pașcani, toate cele șase loturi fiind executate de compania băcăuană UMB. Potrivit organizației, doar primele două loturi din nordul Focșaniului au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 55%, în timp ce restul abia ating 33%, „cu indulgență”.
Deși termenul contractual pentru finalizarea celor 6 loturi ale A7 este noiembrie 2025, Asociația estimează că UMB ar putea deschide circulația pe anumite porțiuni începând din finalul acestui an și, cu un efort susținut, să ajungă până la Pașcani cel mai devreme în septembrie 2026.
„Cu excepția primelor două loturi de la nord de Focșani, care sunt pe la 55% stadiu în teren, celelalte 4 sectoare ale A7 până la Pașcani sunt la 33%, cu indulgență. Și mai rău stă A1 Margina-Holdea, vreo 20%. Toate sunt executate de UMB. Cele 6 loturi ale A7 Focșani-Pașcani trebuiau să fie toate gata în noiembrie 2025, contractual. Cei de la UMB pot da drumul la trafic secvențial pe bucăți, începând cu finalul acestui an și pot ajunge la Pașcani (până) în septembrie 2026 dacă își concentrează la maxim forțele aici. Le va fi foarte greu, dar nu imposibil.” a transmis Asociatia Pro Infrastructura


o sa circulam maxim rcaciuni-focsani-ploiesti