Campania națională “DONATOR CU DONATOR, DĂM O MÂNĂ DE AJUTOR!” și în Bacău

0

În perioada 10-13 Aprilie, Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău invită băcăuanii să doneze sânge, și să facă o faptă bună, în Săptămâna Mare, înainte de Sărbătorile Pascale, de luni până joi, între orele 7:30 – 13:30, pe str. Calea Mărășești, nr. 22.

Organizatorii au anunțat multe surprize pentru donatorii băcăuani.

Donează sânge, fii erou! este un proiect al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations. Proiectul este susținut de către Institutul Național de Transfuzie Sanguină ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:

-vârsta: 18-60 ani;
-greutate: femei – peste 50 kg; bărbați – peste 55 kg;
-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli
infecțioase, etc.);
-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
-să nu urmați vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);
-să nu consumați alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării.

Pentru mai multe informații despre donarea de sânge de pe site-ul www.doneazasangefiierou.ro.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.