Calendar Bacalaureat 2022 | 4.861 de elevi din judetul Bacau sunt asteptati la examen

0

S-a dat startul înscrierilor pentru susținerea examenului de Bacalaureat 2022. Ultima zi în care pot fi depuse dosarele este 27 mai, dată care corespunde cu încheierea anului școlar 2021-2022 pentru elevii de clasa a XII-a. Documentele care trebuie depuse la înscriere sunt: dosar, două fotografii 3/4, copii după certificatul de naștere și cartea de identitate, foaia matricolă, cerere-tip, care se completează la secretariatul unității școlare absolvite și o adeverință de recunoaștere probe, pentru candidații din seriile anterioare.

Elevii care în clasa a XI-a sau a XII-a au obținut premii individuale la concursuri sau olimpiade școlare internaționale, recunoscute de Ministerul Educației, pot solicita echivalarea unei anumite probe scrise, în funcție de disciplina la care au obținut premiul. Pentru acestea, ei vor primi nota 10 la proba respectivă. Elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C trebuie să completeze, pe lângă cererea de înscriere, și o cerere de echivalare.

Calendarul examenului de BACALAUREAT 2022, publicat de Ministerul Educației,sesiunea de vară este următorul:

• până pe 27 mai 2022: înscrierea candidaților la prima sesiune de examen;

• 27 mai 2022: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a;

• 6/8 iunie 2022: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);

• 8/9 iunie 2022: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);

• 8/10 iunie 2022: evaluarea competențelor digitale (proba D);

•13/16 iunie 2022: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C);

• 20 iunie 2022: Limba și literatura română (proba E.a) – proba scrisă;

• 21 iunie 2022: proba obligatorie a profilului (proba E.c) – proba scrisă;

• 22 iunie 2022: proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d) – proba scrisă;

• 23 iunie 2022: limba și literatura maternă (proba E.b) – proba scrisă;

• 27 iunie 2022: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00). În aceeași zi de depun și contestațiile în intervalul orar 12:00 – 18:00;

• 28 – 30 iunie 2022: rezolvarea contestațiilor;

• 1 iulie 2022: afișarea rezultatelor finale.

În județul Bacău, sunt așteptați să participe cei 4.861 de elevi de clasa a XII-a și 403 de elevi de clasa a XIII-a cu frecvență  redusă, înscriși în toate unitățile de învățământ preuniversitar, dar și circa 300 de absolvenți din seriile anterioare.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.