La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 07.00, poliţiştii oraşului Buhuşi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în urma căruia au rezultat pagube materiale.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, poliţiştii au identificat un bărbat de 33 ani, din comuna Filipeşti, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, la intersecţia cu DJ 159, pe fondul consumului de alcool şi a carosabilului umed, a pierdut controlul volanului şi a derapat în şanţul de pe partea dreaptă a DJ 159.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.
Conducătorul auto a fost testat cu apartul etilotest care a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.