Camera Deputaţilor a decis ca instituţiile publice, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale să poată acorda angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie, cu care pot fi cumpărate pachete de servicii în unităţi de turism autorizate.
Deputaţii au adoptat cu 215 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 100 abţineri un proiect de lege în acest sens care modifică o ordonanţă din 2009.
Aceste vouchere de vacanţă se vor emite numai online şi vor fi suportate integral de angajatori. Prestarea serviciilor achiziţionate prin intermediul voucherelor se va face în unităţile turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism, iar comisionul maxim perceput de aceste agenţii nu va putea depăşi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit.
Angajatul care va beneficia de vouchere de vacanţă nu va mai primi prime de vacanţă sau bilete de odihnă.
Ministrul pentru IMM şi Turism, Florin Jianu, a declarat că au fost înlocuite tichetele de vacanţă cu vouchere de vacanţă care sunt moderne şi se emit numai în regim electronic, fără costuri suplimentare şi fără intermediari.
„Acordarea acestor vouchere de vacanţă aduce o serie de beneficii atât salariaţilor, angajatorilor cât şi turismului. Turiştii români vor beneficia de servicii turistice pe teritoriul României ceea ce duce la creşterea locurilor de muncă, locurilor de cazare şi a investiţiilor în turism”, a spus Jianu.
Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.
Sursa: digi24.ro