Bucurestean retinut pentru detinere de tigari de contrabanda

0

Un bucureștean de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal după ce polițiștii din Bacău l-au depistat transportând 600 de pachete de țigări cu marcaje fiscale de Republica Moldova.

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au identificat la data de 07.05.2012, pe DN 2F, pe raza comunei Buhoci, un autoturism în care au găsit 600 de pachete de țigări de proveniență Republica Moldova.

Polițiștii l-au identificat și condus la sediul IPJ Bacău pentru cercetări, pe conducătorul auto, Vasile C., de 24 de ani, din București și au luat măsura sesizării reprezentanților D.J.A.O.V. Bacău.

Față de Vasile C. s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. El este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

Țigaretele în valoare totală de aproximativ 500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.