Firma Branpis SRL, condamnată pentru ucidere din culpă, după moartea unui muncitor la Strugari

0

accident sant
accident sant – foto ziaruldebacau.ro

Branpis SRL a fost condamnată în primă instanță pentru ucidere din culpă, în dosarul deschis după accidentul produs în ianuarie 2022, în comuna Strugari, județul Bacău, unde un muncitor de 33 de ani și-a pierdut viața după ce a fost prins sub un mal de pământ.

Potrivit soluției pronunțate de instanță la 7 mai 2026, societatea Branpis SRL a primit o amendă penală de 50.000 de lei, echivalentul a 250 de zile-amendă, cu o valoare de 200 de lei pentru fiecare zi.

În același dosar, C.D. a fost condamnat pentru ucidere din culpă la un an și opt luni de închisoare și pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă la un an de închisoare.

După contopirea pedepselor, instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de doi ani de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pentru o perioadă de doi ani. Acesta trebuie să respecte măsurile stabilite de Serviciul de Probațiune Bacău, să participe la un program de reintegrare socială și să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Accidentul s-a produs în ianuarie 2022, la Cetățuia

Cazul datează din 13 ianuarie 2022. Un muncitor în vârstă de 33 de ani a fost surprins de prăbușirea unui mal de pământ în satul Cetățuia, comuna Strugari, în timp ce participa la lucrările executate în zonă de Branpis SRL. În ciuda intervenției echipajelor de salvare, bărbatul a fost scos decedat. La momentul accidentului, autoritățile locale precizau că societatea efectua lucrări pentru realizarea unei alimentări cu apă în comună.

Dosarul penal a ajuns ulterior pe rolul Judecătoriei Moinești. Branpis SRL a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, iar C.D. pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Soluția publicată de instanță a fost atacată cu apel.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.