Bordel descoperit de politisti in centrul Bacaului. Clientii erau gasiti pe un site de anunturi online

0

          La data de 25 iulie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au reţinut două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi favorizarea făptuitorului.

 Din cercetările efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale a reieşit faptul că într-un imobil din municipiul Bacău, o persoană de sex masculin determină persoane de sex feminin să practice prostituţia.

În urma unei percheziţii domiciliare efectuată la locuinţa în cauză, poliţiştii au identificat două tinere care practicau prostituţia, cu diverşi clienţi racolaţi de pe un site de anunţuri publice.

De asemenea, în urma investigaţiilor, într-o benzinărie din municipiu a fost identificat şi bărbatul care determina fetele la practicarea prostituţiei, în timp ce expedia suma de 3800 de lei unei persoane din Mangalia.

Bărbatul de 30 de ani, din Bucureşti şi o tânăra de 23 de ani, din judeţul Sibiu au fost reţinuti de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Judecătoriei Bacău cu propunere de arestarea preventivă pentru 30 de zile, respectiv control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi favorizarea făptuitorului.

Investigaţiile au beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii pentru Operaţiuni Speciale Bacău.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.