Blue Air anunta ca zborurile se vor relua : „Vom anunţa exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocaţi în aeroporturile străine”

0

Blue Air anunţă, miercuri, că va relua zborurile, după ce AFM a suspendat poprirea conturilor, dar numai după ce va evalua capacitatea de operare. În prezent, compania are operaţionale 13 aeronave, dar în scurt timp va rămâne cu cinci. În perioada 6-11 septembrie, Blue Air avea programate 401 zboruri, acestea fiind anulate, ceea ce a afectat peste 54.000 de pasageri. Tuturor acestora, compania anunţă că le-a oferit soluţiile prevăzute de legislaţie.

”Poprirea a fost ridicată şi zborurile vor fi reluate. Am beneficiat de sprijinul AFM, în special cel al domnului preşedinte Dobre.”, a transmis, miercuri, Blue Air, precizând că a fost ”puternic zdruncinată” credibilitatea companiei.

Reprezentanţii societăţii au transmis că fac o evaluare atentă pentru a determina capacitatea de operare.  

”În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunţa exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocaţi în aeroporturile străine”, a transmis compania.  

Blue Air a precizat că pasagerilor afectaţi de anulări le-a oferit opţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare, aplicabile tuturor operatorilor aerieni la nivel european, respectiv rambursarea biletelor de călătorie, rerutarea pe următorul zbor disponibil publicat pe website sau rambursarea în portofelul electronic utilizabil la viitoare achiziţii de bilete. 

”Absolut toate chestiunile legate de rambursarea pasagerilor depind esenţial de reluarea activităţii, astfel încât societatea să poată realiza veniturile necesare atât pentru operarea zborurilor curente, cât şi pentru rambursarea sumelor datorate către pasageri. Datoriile Blue Air în acest moment sunt de aproximativ 230.000.000 EUR ceea ce înseamnă, într-un an normal de operarare, aproximativ 50% din totalul veniturile realizate.  Aşa cum am demostrat şi în anul 2019 (an în care Blue Air a avut venituri de aproximativ 415.000.000 EUR) compania deţine know-how-ul şi personalul necesar pentru realizarea veniturilor suficiente în vederea achitării tuturor datoriilor sale atât timp cât este lăsată să funcţioneze în condiţii de piaţă normale”, au mai precizat oficialii Blue Air.  

Compania a precizat că, în luna februarie 2020, avea 1.570 angajaţi.  

”Acţionariatul şi managementul societăţii au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru a păstra acest personal, având în vedere gradul înalt de pregătire şi profesionalism a majorităţi angajaţilor în cadrul societăţii, precum şi faptul că Statul Român a investit foarte mult în pregătirea acestora, în special în pregătirea piloţilor şi tehnicienilor de aviaţie. Din păcate, de-a lungul celor 2,5 ani în care am fost nevoiţi să trecem prin cele mai mari încercări care au lovit industria aeronautică la nivel mondial, în întreaga ei istorie, incertitudinile legate de activitatea Blue Air au condus la numeroase plecări din cadrul acesteia astfel încât, momentan mai avem un număr de 560 angajaţi”, se mai arată în comunicatul companiei.  

În ceea ce priveşte aeronavele de care dispune, compania a precizat că, de la un număr de 32 aeronave în 2019, în acest moment funcţionează 13 aeronave.  

”În cursul următoarelor luni vom fi obligaţi să rămânem cu 5 aeronave pentru că restul vor trebui restituite proprietarilor acestora”, a mai transmis compania.  

Blue Air a precizat că, în perioada 6 – 11 septembrie 2022, au fost planificate şi anulate 401 zboruri si 54.161 pasageri au fost afectaţi de anulări. 

Aeronavele Blue Air se află în aeroporturile Bucureşti Otopeni, Bacău, Iaşi, Cluj Napoca şi Torino. 

Cristian Rada, acţionarul principal al companiei Blue Air, a transmis că regretă nespus situaţia creată.  

”Vă daţi seama că regretăm nespus şi ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi pentru tulburarea planurilor lor şi am să reiau aici acelaşi lucru pe care l-am mai reiterat deja (…) Afost o vară grea din punct de vedere operaţional, datorită restricţiilor de infrastructura pe care le-am văzut în toată Europa şi noi ne-am străduit şi am şi reuşit să fim cei care, hai să spunem, să tulburăm cât mai puţin călătoriile românilor. Din nou, nu a fost o chestie pe care noi ne-am propus-o sau ne-am programat-o, a fost un eveniment total neprevăzut şi din acest motiv nu putem decât să le cerem scuze şi să încercăm să le dovedim în cursul viitor, prin serviciile pe care le vom oferi, că merităm în continuare încrederea lor”, a declarat Cristian Rada, CEO şi acţionarul principal al companiei Blue Air, pentru Ştirile Pro TV

Sursa: news.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.