Biroul Electoral a interzis candidaților cu funcții în administrație să exploateze electoral evenimentele organizate de Primăria Bacău

1


Biroul Electoral Municipal (BEM) a decis, vineri seară, că persoanele care candidează la alegerile din 5 iunie, dar au funcții în administrația publică locală, nu pot participa activ la evenimentele organizate în această perioadă sub egida Primăriei Municipiului Bacău. Principalii vizați de măsura asumată de BEM sunt primarul interimar Ilie Bîrzu, precum și viceprimarii Raluca Năstase și Radu Ababei, toți trei cadidați PNL la Consiliul Local.

Primul eveniment la care aceștia au interdicție să se implice electoral este premierea, cu câte 500 lei, a 300 de cupluri de vârstnici care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Festivitatea, plasată în plină campanie electorală de către primarul interimar Ilie Bîrzu, va fi organizată la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, luni 16 mai.

Extras Hotararea 35 BEMDecizia BEM survine unei contestații depuse de avocatul Gabriel Ioniță, reprezentantul PSD în cadrul Biroului Electoral. Hotărârea nr. 35 a BEM (click extras alăturat) vine în contextul în care candidații PNL cu funcții la vârful municipalității băcăuane și-au făcut un obicei din a specula electoral toate evenimentele finanțate din bugetul local (premieri, acordări de burse, diplome de cetățean de onoare etc), făcând o deșănțată campanie pe bani publici.

Biroul Electoral dă dreptul PNL să nominalizeze alți reprezentanți care să participe la festivitatea de premiere a cuplurilor de vârstnici. Mai puțin, însă, persoanele care candidează la localele din acest an.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. :)))))))) E DE RASUL CURCILOR. Dispunerea ?i comunicarea c?tre institu?ia primarului a interdic?iei de a invita ?i a permite acordarea premiilor respective de c?tre candida?ii PNL si totodata Respinge cererea interdic?iei de a participa prin candida?ii s?i la evenimentele care presupun acordarea oric?ror sume de bani din bugetul Municipiului Bac?u.
    Pai au respins doar participarea de Luni, sau cum?

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.