
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău au prezentat bilanțul activităților desfășurate în primele șase luni ale anului 2026. Pompierii, polițiștii și jandarmii au gestionat mii de intervenții și misiuni, au aplicat zeci de mii de sancțiuni și au desfășurat acțiuni pentru prevenirea infracțiunilor, accidentelor rutiere și situațiilor de urgență.
Peste 6.000 de intervenții gestionate de ISU Bacău
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, structurile profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență au gestionat peste 6.000 de evenimente, cu o medie de peste 33 de intervenții pe zi.
Echipajele SMURD au desfășurat peste 3.300 de misiuni, dintre care aproape 2.900 pentru acordarea primului ajutor calificat. Misiunile medicale au reprezentat aproximativ 87% din activitatea SMURD.
În județ au fost înregistrate 476 de incendii, cu 4,4% mai multe decât în primul semestru din 2025. Dintre acestea, 138 au fost incendii de vegetație uscată. Principalele cauze au fost focul deschis, coșurile de fum defecte sau necurățate și instalațiile electrice cu probleme.
Pompierii au salvat sau asistat aproximativ 250 de persoane și au salvat peste 30 de animale. Bunurile protejate în urma intervențiilor au fost evaluate la peste 52 de milioane de lei, iar pagubele produse de situațiile de urgență, la aproximativ 13,9 milioane de lei.
Dispeceratul ISU Bacău a primit aproximativ 24.000 de apeluri prin 112, cu o medie de circa 132 de apeluri pe zi.
Inspectorii de prevenire au efectuat 365 de controale și au identificat peste 1.200 de nereguli. Au fost aplicate peste 1.000 de avertismente și mai mult de 200 de amenzi, în valoare totală de peste 1,3 milioane de lei. Aproximativ 660.000 de lei reprezintă sancțiuni aplicate obiectivelor care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.
Polițiștii băcăuani au aplicat peste 69.000 de sancțiuni
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a organizat 335 de acțiuni cu efective mărite și 962 de controale directe. În urma acestora au fost aplicate 69.206 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23 de milioane de lei.
Polițiștii au descoperit 799 de infracțiuni, dintre care 699 în flagrant, și au intervenit la 11.923 de sesizări. Dintre acestea, 10.462 au fost transmise prin numărul unic de urgență 112.
Numărul furturilor sesizate a scăzut cu 7,4% față de perioada de referință. În primele șase luni ale anului au fost emise 653 de ordine de protecție provizorii în cazuri de violență domestică, iar instanțele au emis 453 de ordine de protecție.
În domeniul rutier, polițiștii au organizat 740 de acțiuni și au aplicat 42.282 de sancțiuni. Au fost reținute 2.733 de permise de conducere și retrase 2.124 de certificate de înmatriculare. Totodată, au fost indisponibilizate 232 de autovehicule.
Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor, viteza neadaptată și abaterile bicicliștilor. IPJ Bacău anunță o scădere a numărului persoanelor decedate în accidente.
În domeniul silvic au fost deschise 245 de dosare penale și aplicate 194 de sancțiuni, în valoare de 326.500 de lei. Polițiștii au confiscat 2.282 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 960.000 de lei.
Peste 1.600 de misiuni ale jandarmilor băcăuani
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a desfășurat peste 1.600 de misiuni pentru asigurarea ordinii publice la manifestări culturale, sportive, religioase și comemorative.
Jandarmii au intervenit la peste 450 de solicitări primite prin 112 sau direct la unitate și au aplicat peste 1.900 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 798.000 de lei.
Au fost întocmite acte de sesizare pentru 157 de infracțiuni, între care loviri, furturi, tâlhării, distrugeri și fapte din domeniul silvic și piscicol.
În domeniul silvic, jandarmii au aplicat peste 160 de sancțiuni, în valoare de peste 125.000 de lei, și au confiscat peste 45 de metri cubi de material lemnos.
Gruparea Mobilă Bacău, peste 6.800 de misiuni și acțiuni
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a desfășurat 6.815 misiuni și acțiuni pe raza județului.
Jandarmii au executat 1.223 de activități de patrulare independentă și 1.173 de acțiuni în sistem integrat, alături de polițiști. De asemenea, au participat la acțiuni desfășurate împreună cu DIICOT, DNA, BCCO și alte structuri.
În urma activităților au fost constatate 573 de contravenții, sancțiunile aplicate având o valoare totală de 107.200 de lei. Au fost constatate și 179 de fapte de natură penală, fiind identificați 165 de presupuşi autori.
Reprezentanții structurilor MAI din județul Bacău anunță că, în semestrul al doilea, vor continua acțiunile pentru prevenirea infracționalității, creșterea siguranței rutiere, reducerea riscurilor și pregătirea populației pentru situații de urgență.

