La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu-Ocna au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 59 de ani, din localitate, în timp ce conducea un motociclu pe strada Horia, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificările efectuate a reieșit că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar certificatul de înmatriculare figura suspendat din anul 2018.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, totodată polițiștii luând măsura retragerii certificatului de înmatriculare.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și fără permis.