Batrana lovita pe trecere

0

Polițiștii au fost sesizați la data de 25.04.2014, în jurul orelor 11.00, despre faptul că la intersecția străzilor Calea Mărășești cu strada Pictor I. Andreescu, s-a produs un accident de circulație cu victimă.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o persoană de sex feminin de 30 de ani, care conducea un autoturism pe strada Pictor I. Andreescu din Bacău, la intersecția semaforizată cu strada Calea Mărăsesti, a efectuat viraj la stânga si nu a acordat prioritate de trecere unei persoane de sex feminin de 78 de ani, care se afla angajată în traversarea străzii pe marcajul pietonal, la culoarea verde a semaforului electric destinat pietonilor.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgentă Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.