Vineri, 6 iulie 2012, a avut loc o sedinta a plenului reunit al Parlamentului in care s-a votat cererea USL de suspendare a presedintelui Traian Basescu.
In urma numararii votului, 256 au votat pentru suspendare, 114 impotriva , si 2 voturi a fost anulate. Astfel, Traian Basescu a fost suspendat iar presedintele interimar al Romaniei, este Crin Antonescu, presedintele actual al Senatului. Dacă preşedintele Senatului nu poate, atunci Preşedinte interimar devine şeful Camerei Deputaţilor, funcţie ocupată de Valeriu Zgonea.
Potrivit articolului 95, paragraful 3 din Constituţia României, în maximum 30 de zile se va organiza un referendum în care populaţia este întrebată dacă este de acord sau nu cu demiterea Preşedintelui Traian Basescu.
Legea referendumului aflata acum în vigoare spune ca Presedintele este demis daca propunerea „a întrunit majoritatea voturilor cetatenilor înscrisi în listele electorale”. Asta înseamna ca 50% + 1 din cetatenii cu drept de vot trebuie sa voteze pentru demitere. Altfel spus, prezenta la vot, daca toata lumea prezenta ar vota pentru demit
Daca la referendum se voteaza pentru demitere, atunci în termen de cel mult 3 luni se organizeaza alegeri prezidentiale. În tot acest timp, tara va avea un presedinte interimar.
Dupa anuntarea rezultatului si publicarea în Monitorul Oficial, se va vota data referendumului. Orice parlamentar poate face o propunere privind data referendumului, în cadrul de 30 de zile de la data suspendarii.