Un bărbat de 30 de ani, din mun.Oneşti a fost reținut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi distrugere.
Polițiștii din Oneşti au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi distrugere.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 05 decembrie 2019, bărbatul de 30 de ani s-a deplasat la imobilul său împreună cu un minor de 15 ani, din comuna Pârgăreşti şi pe fondul unui conflict spontan, bărbatul i-ar fi aplicat tânărului mai multe lovituri în zona capului şi i-ar fi distrus telefonul mobil.
În urma agresiunii, victima în vârstă de 15 ani a fost transportată la spital,pentru îngrijiri medicale.
La data de 09 ianuarie a.c., bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat instanţei care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.