Barbat din Bacau arestat pentru viol, amenintare si santaj

0

Polițiștii de investigații criminale din Bacău au reținut un bărbat de 40 de ani, bănuit de comitterea infracțiunilor de viol, amenințare și șantaj. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv.

O tânără de 19 ani, din Bacău a sesizat faptul că, în noaptea de 05/06 august a.c., un bărbat de 40 de ani, profitând de starea de inconştienţă a acesteia, posibil cauzată de consumul de substanţe psihotrope, ar fi întreţinut raporturi sexuale împotriva voinţei tinerei. Ulterior, bărbatul ar fi exercitat acţiuni de constrângere asupra fetei, în sensul că va posta în spaţiul public materiale foto și video cu aceasta în ipostaze indecente, în cazul în care nu va da curs solicitărilor acestuia de a se întâlni cu el şi, totodată, i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă.

Polițiștii de investigații criminale din Bacău au probat activitatea infracțională a bănuitului faţă de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infractiunilor de viol, şantaj şi ameninţare.

Totodată, la data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigatii Criminale Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale, au actionat pentru punerea în aplicare a unei autorizații de percheziție domiciliară la locuinţa bărbatului, de unde au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, o unitate de calculator, două dispozitive de stocare și folii de medicamente.

Bănuitul a fost condus la sediul poliției si audiat, fiind totodată, luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

 În aceiași zi a fost prezentat instanței care a emis mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.