Bărbat arestat, trimis în judecată după ce și-a bătut soția și a amenințat-o cu moartea

0

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a anunțat trimiterea în judecată a unui bărbat aflat în arest preventiv, cercetat pentru fapte de violență în familie și amenințare, comise în luna decembrie 2025.

Potrivit comunicatului transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, la data de 22 decembrie 2025, procurorul de caz a dispus sesizarea instanței cu rechizitoriu, inculpatul fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, în formă continuată, precum și de infracțiunea de amenințare, tot în formă continuată.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în seara zilei de 4 decembrie 2025, în intervalul orar 23:00–24:00, inculpatul, aflat la domiciliu, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, și-ar fi agresat soția, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnul și palmele în zona feței.

Ulterior, în data de 5 decembrie 2025, în jurul orei 01:00, cei doi s-au deplasat la locuința unui vecin. În contextul unei confruntări generate, din nou, de gelozie, bărbatul i-ar fi aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnul în zona feței și a capului, precum și lovituri cu pumnii și picioarele în zona toracelui și a abdomenului. În urma agresiunii, victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat între 4 și 6 zile de îngrijiri medicale.

În aceeași împrejurare, inculpatul ar fi luat un cuțit și i-ar fi adresat soției amenințări cu moartea. Amenințările ar fi continuat și după plecarea de la locuința vecinului, pe drumul spre domiciliu.

Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost înaintat spre soluționare Judecătoria Bacău, instanța competentă în acest caz.

Reprezentanții parchetului subliniază că această etapă procedurală reprezintă finalizarea urmăririi penale și trimiterea cauzei în judecată, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, de care inculpatul beneficiază până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.