Pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul interesat să participe la cea de-a șasea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise.
Evenimentul se va desfășura la sediul Agenției Bacău în perioada 23 – 24 aprilie 2026, când vor fi organizate tururi ghidate de aproximativ 30 de minute, fără programare prealabilă, în intervalul 10:00-17:00 (ultima oră de intrare fiind 16:00), în grupuri de maximum 20 de persoane.
Pe parcursul vizitelor publicul va afla informații inedite despre istoria instituțională a BNR și va putea admira obiectele expuse la sediul agenției, în cadrul secțiunii expoziționale dedicate începuturilor monedei naționale, istoriei bancnotei de 20 de lei, precum și istoriei tezaurului BNR evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial.
Accesul se va realiza prin str. George Bacovia, nr. 6.
Înaintea vizitei, publicul este invitat să consulte condițiile de acces, disponibile la sediul Agenției Bacău.
Evenimentul se va desfășura, în aceeași perioadă, și la sediul central al BNR din București, precum și în mai multe sucursale și agenții BNR din teritoriu, care vor fi deschise publicului: sucursalele regionale Cluj, Dolj, Iași, Timiș și agențiile Argeș, Brăila, Buzău, Gorj, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu și Suceava.
Reamintim faptul că BNR oferă permanent, la sediul central al BNR din București, tururi ghidate gratuite pentru publicul interesat de moștenirea istorică, monetară și culturală a Băncii Naționale a României, cu programare prealabilă. Mai multe informații despre programarea unei vizite la BNR sunt disponibile aici.

