Balcani : au furat bannerele electorale

0

La data de 12.05.2012, în jurul orei 21.30 și la data de 13.05.2012, în jurul orei 07.00, Poliția Municipiului Moinești a fost sesizată de către un candidat la funcția de primar al comunei Balcani, respectiv un candidat la funcția de consilier, din partea aceleiași formațiuni politice, despre faptul că persoane necunoscute au sustras trei bannere electorale.

Din verificările efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că cele trei bannere fuseseră montate între stâlpii de iluminat public, respectiv cei ai unei companii de comunicație, fără a se deține acordul Unității Administrativ Teritoriale Balcani sau al celor două societăți comerciale.

Polițiștii au stabilit că două bannere au fost demontate de către reprezentanți ai Poliției Locale și au fost restituite reclamantului, urmând ca acesta să solicite autorizare în vederea amplasării lor.

Totodată s-a stabilit că în cursul nopții de 12/13.05.2012, persoane necunoscute au tăiat cablurile de fixare și au sustras cel de-al treilea banner.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și s-a luat măsura sancționării contravenționale potrivit articolului 103, lit.i din Legea 67/2004.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.