Bacaul va fi gazda primei editii a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock”

0


THEATERSTOCK Festival  1-16august BacauAvem deosebita plăcere să vă invităm în perioada 1 – 16 august 2015 la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock” ( Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015), organizat de Teatrul Municipal “Bacovia”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bacău, cu sprijinul investitorilor locali şi naţionali.

Theaterstock Bacău este unul dintre cele mai importante festivaluri de artele spectacolului din România şi cel mai mare eveniment cultural al Moldovei, dedicat comunităţii locale şi naţionale, şi, în mod special, tuturor iubitorilor de teatru, muzică, literatură şi urban-art.

Timp de 16 zile, publicul evenimentului va putea urmări 1600 artişti în 138 de spectacole din 15 ţări: Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Cehia, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Rusia şi România.

Frau Hess1         Theaterstock Bacău nu este un festival de teatru convenţional, ci un eveniment pluri-, inter-  şi transdisciplinar, care reuneşte în programul său, alături de unele dintre cele mai importante repere ale teatrului românesc, producţii ale celor mai mari companii internaţionale de artele spectacolului, spectacole de artă stradală, spectacole – lectură, concerte, work-shopuri, conferinţe, lansări de carte şi o bursă de spectacole.

 

Festivalul este conceput pe zece secţiuni, dedicate tuturor sectoarelor din domeniul artelor spectacolului, atât producţiilor teatrelor naţionale şi internaţionale, cât şi spectacolelor independente, atât propunerilor clasice cât şi celor plasate ca discurs în zona de investigaţie şi inovare artistică: Povestea noastră, Focus, Teatre in miscare, Street Art Performance, Independent, RythmiCity, Street Colors, Conferinţele “Bacovia”, Teatru Radiofonic, Bursa de spectacole.

 

            Programul Theaterstock Bacău 2015 include între 4 şi 12 evenimente pe zi, plasate în intervalul orar 11.00 – 24.00.

 

Anca Sigartău, directoarea Teatrului  Municipal “Bacovia”, iniţiatoarea şi directoarea Festivalului THEATERSTOCK:

“Festivalul îşi propune să devină un spaţiu al întâlnirii artistice şi al exprimării libere, un spaţiu care valorizează calitatea indiferent de zonă, un spaţiu care reuneşte zona teatrală de stat, cu segmentul independent  şi iniţiativa privată, cu arta stradală şi muzica. Este un festival orientat către public, pe care ni-l dorim în număr cât mai mare şi pe care îl aştept cu drag, să ne bucurăm, suflet  lângă suflet, de minunatele spectacole găzduite de festival şi pe care cu siguranţă îl vom avea alături. Este un festival a cărui temă – umbrelă de anul acesta este “We are one”, în ideea în care cred cu tărie că toţi, indiferent de zona artistică din care provenim sau în care activăm, slujim frumosului şi suntem, în ultimă instanţă, modelatori de suflete. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general şi a teatrului în particular, cred că într-o societate aflată în continuă dinamică şi cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenţa. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare şi cred că teatrul este punct de plecare şi de permanentă raportare pentru orice comunitate”.

Unde are loc Theaterstock – International Arts Festival 2015

 

David Darrault
David Darrault

Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” Bacău valorifică infrastructura instituţiilor de spectacole din municipiul Bacău, cât şi întreg potentialul urban, în încercarea de a identifica noi spaţii, neconvenţionale, benefice dezvoltării unui nou discurs artistic.  Ca spaţii de joc vor fi folosite sălile de spectacol ale Teatrul Municipal “Bacovia”, Teatrul de Vară “Radu Beligan”, Centrul de Afaceri şi Expoziţii “G.M.Cancicov”, Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora”, Centrul de Cultură şi Arte “George Apostu”, muzee, galerii de artă, dar şi diferite spaţii publice, precum parcurile oraşului, cafenele şi pub-uri.

 

Cine vine la festival?

Stele ratacitoare            Se  vor reuni în Bacău într-un eveniment cu adevărat  memorabil, pentru a oferi publicului din regiune unele dintre cele mai valoroase spectacole de teatru ale momentului, concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Naţional Iaşi, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul German de Stat Timişoara, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti, Teatrul ACT, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independentă, companiile internaţionale Compagnie Off (Franţa), Les Commandos Percu (Franţa), Deabru Beltzak (Spania), Concha Jareno,  Compagnie Bilbobasso (Franţa/Spania), Theater Tol (Belgia), Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr,  V.O.S.A (Cehia), Il Posto (Italia), Antagon Theater Aktion (Germania), Cie Karnavires (Franţa), Grotest Maru (Germania), De factor, Long Vehicle Circus (Cehia), Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra (Spania) s.a.m.d.

Ofurtuna           Publicul festivalului va putea vedea, în cele 16 zile de Theaterstock, spectacole semnate de renumiţi creatori de teatru din ţară şi din străinătate printre care Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Alexandru Darie, Ada Lupu sau Lia Bugnar. Printre actorii români care vor juca la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” Bacău, 2015 se numără  Maia Morgenstern, Constantin Cojocaru, Ilie Gheorghe, Ion Caramitru, Radu Gheorghe, Monica Davidescu, Daniela Nane, Anca Sigartău, Mihaela Teleoacă, Vlad Zamfirescu, Tudor Chirilă, Mihai Bisericanu, Sandu Mihai Gruia, Gheorghe Ifrim, Florin Busuioc, Tudor Aaron Istodor, Aurelian Temişan, Alexandra Velniciuc, Richard Bovnoczki, Isabela Neamţu, Lari Giorgescu, Tania Popa, Lia Bugnar şi Marius Manole.

            Alături de artiştii invitaţi vor fi oaspeţii evenimentului reprezentanţi de la zece ambasade si institute culturale din ţară, 20 de directori de teatre si directori de festival, din ţară şi din străinătate, critici de specilitate, jurnalişti locali şi naţionali.

 

Ce înseamnă în cifre

Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015

  • 16 zile de eveniment
  • Peste 300 de ore de spectacol
  • peste 1600 de artişti invitaţi, români şi străini
  • 20 spectacole de stradă foarte mari
  • 23 spaţii de spectacol atât în interior cât şi în aer liber
  • 138 de spectacole de teatru
  • 16 concerte de rock, fado, flamenco s.a.m.d.
  • 4 spectacole de teatru – dans
  • 7 conferinţe
  • 19 companii internaţionale invitate
  • 38 de companii teatrale româneşti invitate
  • 10 ambasade şi institute culturale invitate

 

Programul de voluntariat Theaterstock

A-Fuego-Lento        Theaterstock Bacău 2015 a iniţiat un program voluntariat cu peste 300 de beneficiari, care vor fi instruiţi gratuit în procesul de organizare a celui mare mare eveniment de artele spectacolului din ţară, oferind astfel liceenilor şi studenţilor oportunităţi unice de învăţare şi dezvoltare personală şi profesională, de comunicare cu artişti locali şi internaţionali.

Biletele au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrului Municipal “Bacovia”, deschisă zilnic în intervalele orare 9.00 – 14.00 şi 17.00 – 21.00. În funcţie de spectacol, de spaţiul de joc şi de locul în sală, la evenimentele cu plată biletele variază între 10 şi 50 de lei. Pentru a facilita accesul publicului la cât mai multe spectacole, Teatrul Municipal “Bacovia” a pus în vânzare şi mai multe tipuri de abonamente, la care se adaugă reducerea de 50 la sută pentru elevi, studenţi şi pensionari, cât şi oferta “Cumperi cinci bilete şi primeşti 1 gratis.”

Informaţii suplimentare se pot obţine sunând la numerele de telefon 0234 52 28 28, 0753 090 588, 0753 090 589, 0753 090 590, 0753 090 585 sau accesând paginile de Facebook Teatrul Municipal Bacovia şi Theaterstock Bacau.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.