Bacăul va candida la titlul de Capitală a Tineretului din România

0

În urma unei întâlniri care a avut loc la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău la sfârșitul săptămânii trecute, organizațiile de tineret locale și municipalitatea, reprezentată de primarul Cosmin Necula și consilierul local independent Cristian Ghingheș, au convenit ca orașul Bacău să intre în cursa pentru titlul de Capitala Tineretului din România în 2017.

Întâlnirea de la universitate, găzduită de Liga Studenților din Universitatea “Vasile Alecsandri”, moderată de Mihai Dragoș, președinte al Consiliului Tineretului din România (CTR) și facilitată de consilierul local independent Cristian Ghingheș, a adunat reprezentanți ai organizațiilor de tineret din Bacău, ai autorităților locale, respectiv elevi și studenți interesați de dezvoltarea sectorului de tineret.

intalnire bacau capitala tineret-3Susțin acest proiect și îmi asum, în calitate de reprezentant al municipiului, sprijinirea acestor idei și activități pe care urmează să le includem în documentul de candidatură indiferent dacă vom deveni sau nu Capitala Tineretului din România în 2017. Investiția în tineri este una dintre prioritățile administrației pe care o conduc. – Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

În ciuda timpului rămas până la termenul final pentru depunerea candidaturii, 14 octombrie 2016, organizațiile de tineret băcăuane și municipalitatea s-au angajat să lucreze în vederea înscrierii în competiție, dar și pentru rezolvarea unor nevoi ale tinerilor din Bacău. Astfel, printre temele discutate s-au numărat amenajarea unui centru de tineret, realizarea unui calendar al tuturor activităților de tineret pentru anul viitor și o bugetare prealabilă a acestora, exodul tinerilor, includerea unui compartiment care să se ocupe de sectorul de tineret în viitoare organigramă a Primăriei Bacău, realizarea unei strategii de tineret, respectiv o alocare bugetară mai mare pentru tineri.

Ce ne propunem prin programul Capitala Tineretului din România este să elaborăm strategii de dezvoltare locală pentru tineri și să îi implicăm pe aceștia activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. În același timp, vrem să stimulăm autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului. Anul acesta, titlul este pilotat de Timișoara. – Mihai Dragoș, președinte al Consiliului Tineretului din România

Programul național a fost inițiat de Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația SHARE Cluj-Napoca, Grupul PONT, Banca Comercială Română (BCR), aceste entități urmând să fie implicate și în procesul de jurizare a candidaturilor. Până în acest moment, au anunțat că iau în calcul candidatura orașe precum Constanța, București, Iași, Brașov și Arad.

Așteptăm alături de noi cât mai multe organizații de tineret și persoane interesate pentru scrierea candidaturii. Nu e un proces deloc ușor și nici timpul nu e tocmai de partea noastră, dar tot acest demers trebuie să fie cât mai transparent și deschis tuturor celor interesați să pună umărul, astfel încât activitățile asumate în candidatură să fie cât mai diverse. Cristian Ghingheș, consilier local independent, facilitator al scrierii candidaturii

Persoanele interesate să contribuie la candidatura Bacăului pentru Capitala Tineretului din România 2017 sunt rugate să lase un mesaj pe pagina de Facebook facebook.com/tineribacau. În acest moment, din grupul de lucru fac parte organizații ca Surf The Earth Project (STEP), Ingenious Drama (ID Fest), Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), Be Great, Liga Studenților din Universitatea “Vasile Alecsandri”, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) etc.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.