Bacauanul Ronald Gavril va lupta vineri, la Las Vegas, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie

Boxerul roman originar din Bacau, Ronald Gavril, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că are ”maturitatea, pregătirea, devotamentul și experiența” să câștige titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, vineri, la Las Vegas, când va lupta cu americanul David Benavidez.

Publicitate

Ronald ”The Thrill” Gavril (18 victorii — 14 KO — și o înfrângere), în vârstă de 31 de ani, a afirmat că acest titlu reprezintă totul pentru el și a visat la centura de campion mondial la profesioniști de când era junior.

Pugilistul băcăuan a menționat că făcut cel mai bun cantonament din carieră și este pregătit pentru stilul agresiv al lui Benavidez, care îi convine.

Ronald Gavril a precizat că la meci va veni și celebrul Floyd Mayweather, din a cărui echipă face parte. El se așteaptă la o susținere puternică din partea comunității românești din California și Las Vegas, dar și din partea americanilor.

Titlul WBC la supermijlocie a fost lăsat vacant de Badou Jack, colegul lui Gavril la Mayweather Promotions, care a urcat în categorie.

„Acest meci pentru titlul mondial înseamnă totul pentru mine. Încă de când eram junior am visat să am șansa să devin campion mondial la profesioniști, iar acum sunt foarte aproape să-mi împlinesc acest vis.” a declarat Ronald pentru Agerpres

 

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here