Bacauanul Paul Popa, locotenentul lui Passaris, gasit într-un penitenciar din Spania, sub o identitate falsa

0

paul_popa_bacauBacauanul Paul Popa, cunoscut drept locotenentul cunoscutului infractor grec Konstantinos Passaris, a fost descoperit într-un penitenciar in Spania, sub o identitate falsă. Popa l-ar fi ajutat pe Passaris sa evadeze dintr-o inchisoare din Grecia si i-ar fi dat acestuia un pistol cu care a impuscat doi politisti.

Paul Popa este originar din judeţul Bacau şi este cunoscut şi sub numele de Mario Răducan. Acesta a reuşit să intre în lista celor mai periculoşi infractori români, el fiind unul dintre cei mai de încredere prieteni ai lui Passaris.

El a fost condamnat definitiv, în 12 aprilie 2011, la opt ani de închisoare pentru că a împuşcat un bărbat din Deva, în anul 2002, după ce, iniţial, se hotărâse condamnarea lui pentru încălcarea armeor şi muniţiilor.

Conform surselor apropiate anchetei, în ianuarie 2002, în urmă unui conflict cu mai multe persoane, Popa a utilizat un pistol, pentru a-şi intimida adversarii. Mai întâi a tras un foc de avertisment în aer. Nu a reuşit să-i sperie, iar când s-a văzut încolţit, a început să tragă la nimereală.

popa-paul
Foto : www.mediafax.ro

O mare parte din pedeapsă şi-a executat-o în Penitenciarul Aiud. La 24 octombrie 2012 Judecătoria Aiud a admis eliberarea condiţionată a lui Popa, pentru bună purtare.

Magistraţii au luat în calcul faptul că Paul Popa executat 1.637 de zile şi a câştigat 312 zile ca urmare a muncii prestate în perioada detenţiei, „cotă ce reprezintă 2/3 din pedeapsa aplicată”.

La scurt timp a fost dat în urmărire internaţională în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile elene.

Pe de altă parte, anchetatorii nu excud nici varianta ca băcăuanul Paul Popa să fi fost implicat şi în asasinarea sublocotenentului Saşa Disici, la Ianova. Atunci un alt bărbat a fost incriminat, însă acesta s-a împuşcat în cap, în momentul în care trupele DIAS au încercat să-l prindă.

Băcăuanul Paul Popa, acum în vârstă de 38 de ani, a fost dat în urmărire prin Interpol pentru tentativă de omor.

Poliţia avea însă informaţii că amicul lui Passaris este în străinătate şi se foloseşte de acte false.

A fost identificat, în baza schimbului de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R. Este arestat în Spania pentru infracţiuni comise pe teritoriul acestui stat, conform unui comunicat al Poliţiei Române.

”În baza informaţiilor transmise de poliţiştii români, autorităţile din Grecia vor derula procedurile de predare, în baza mandatului european de arestare emis pe numele bărbatului.

În fapt, P. Paul, de 38 de ani, din Bacău, ar fi comis mai multe infracţiuni, pe teritoriul Greciei, în complicitate cu un cetăţean grec.

Autorităţile elene au emis un mandat european de arestare pe numele cetăţeanului român şi au informat, prin intermediul Biroului Sirene, statele membre, în vederea punerii în aplicare a acestuia”, se mai arată în comunicat.

Cine este prietenul lui Popa

passaris1-300x225
Passaris

Supranumit „Fiara din Balcani”, Konstantinos Passaris a fost condamnat în 2003 la închisoare pe viaţă, pentru dublu asasinat şi jaf armat comis în noiembrie 2001 la o casă de schimb din Bucureşti. Anterior, el fusese condamnat şi în Grecia pentru 18 fapte penale, dintre care cinci omoruri.

În noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2001, Passaris şi o româncă au intrat în casa de schimb valutar şi de amanet „Le Petit Bijou” situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Bucureşti. Cei doi angajaţi aflaţi în acel moment în sediu au fost împuşcati în cap, după care asasinii au luat toţi banii găsiţi – valută şi lei, în total 567 de milioane de lei vechi.

Passaris a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii noiembrie 2001, pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. El a fost reţinut de poliţiştii bucureşteni în urma unei descinderi în forţă într-un apartament pe care grecul îl închiriase. Passaris era căutat prin Interpol din iunie 2001, pentru crimă şi pentru implicare în alte infracţiuni cu violenţă comise în Grecia.

Popa Paul ar fi comis împreună cu Passaris numeroase infracţiuni pe teritoriul Greciei. Poliţiştii români şi greci au făcut legătura dintre Passaris şi Popa după ce acesta a primit la locuinţa sa din Comăneşti un colet cu câinele grecului.

Sursa: romanialibera.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.