S-a votat. Bacauanii vor plati 7,5 lei pe luna pentru un loc de parcare rezidential

1

Regulamentul pentru parcari rezidentiale a trecut joi de votul consilierilor locali.

Cand se vor crea aceste locuri de parcare, bacauanii vor putea solicita atribuirea unui loc pentru 7,5 lei pe luna.

Documentele se vor transmite exclusiv electronic, prin intermediul sistemului informatic ”Bacovia Parking”, sau prin depunerea acestora la sediul Centrului de informare Cetăţeni.

Locurile de parcare de reședință vor putea fi utilizate, de luni până vineri, în intervalul orar 17:00 – 8:00 și, în exclusivitate, sâmbăta, duminica.

“Parcările de reședinţă vor fi prevăzute și cu locuri de parcare pentru vizitatori, iar acolo unde există şi spaţii comerciale, se va amenaja un loc pentru aprovizionare. De taxă sunt scutite persoanele cu handicap și posesorii de mașini electrice. Toate veniturile obţinute din gestionarea parcărilor vor fi utilizate pentru investiţii în amenajarea și crearea de noi locuri de parcare. “ a precizat viceprimarul Miroseanu

Opozitia spune ca prin acest regulament se urmareste taxarea unui serviciu la care nu au acces toti bacauanii fiind doar 18.000 de locuri de parcare la 70.000 de proprietari de masini :

„Prin Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare se urmărește taxarea unui serviciu la care nu vor avea acces toți proprietarii de mașini din municipiul Bacău. Primăria estimează nerealist că va crea 18.000 de locuri de parcare rezidențiale, în timp ce numărul autovehiculelor proprietate personală din oraș este de aprox. 70.000. Unde iși vor parca mașinile cetățenii care, deși buni contribuabili (plătitori de taxe & impozite), nu se vor număra intre cei 18.000 de „fericiți” deținători de locuri de parcare din Bacău?” a transmis PSD/PPU-SL

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. Voi faceți măcar câte ați promis, că oricum când va trebui să plătească mulți vor renunța vor parca unde e gratis ca așa-i Romanul toate pana la bani

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.