Lidl continuă să susțină comunitățile vulnerabile și organizează, în parteneriat cu rețeaua Băncilor pentru Alimente, o campanie de colectare de alimente în 12 magazine din orașele București, Cluj, Iași și Bacău. Astfel, până pe 22 decembrie, clienții Lidl pot dona produse neperisabile prin intermediul zonelor special amenajate la ieșirile din magazine. Toate alimentele colectate în acest mod vor ajunge la persoane defavorizate.
În România, aproximativ 5 milioane de români trăiesc în pragul sărăciei, conform www.foodwaste.ro . Pentru a contribui activ la reducerea risipei alimentare și la combaterea sărăciei din țară, Lidl a sprijinit înființarea primei rețele de Bănci pentru Alimente din România, care funcționează după modelul Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA). Banca pentru alimente este o organizație nonprofit care colectează gratuit bunuri de consum de la donatori (agenți economici, firme, producători agro-alimentari) și le distribuie către persoanele în nevoie și grupurile vulnerabile.
În acest context, în paralel cu sprijinul oferit în mod direct de către companie rețelei de Bănci pentru Alimente, Lidl organizează până pe 22 decembrie o colectă de produse prin care și clienții pot ajuta persoanele defavorizate. Prin această acțiune, clienții Lidl pot dona alimente pentru cei peste 22.000 de beneficiari ai ONG-urilor și centrelor partenere ale Băncilor pentru Alimente din București, Cluj și Roman. Orfanii, bătrânii, copiii și adulții în prag de sărăcie sau persoanele cu dizabilități sunt câteva dintre categoriile defavorizate care se vor bucura de sprijin prin intermediul acestui proiect. Colecta are loc în 12 magazine din București, Cluj, Iași și Bacău.
Produsele care pot fi donate de către clienți sunt semnalizate la raft în magazinele Lidl participante. Aceste alimente fac parte din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatura specială de păstrare, precum: alimente de bază (ulei, făina, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei), produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulceață și gemuri. Clienții pot dona aceste alimente în zonele special amenajate la ieșirile din magazinele Lidl participante la program. Ulterior, produsele colectate vor fi preluate de Băncile pentru Alimente din București, Cluj și Roman și distribuite beneficiarilor.
Bacău:
- Str. Vadul Bistriţei, Nr. 15
- Str. I. L. Caragiale, Nr. 6
- Str. Mioriţei, Nr. 41