Băcăuani răniți într-un accident pe DN2 E85, in aceasta seara (FOTO)

0

Traficul rutier pe DN2 E85, între localitățile Limpeziș și Cioranca, județul Buzău, s-a desfășurat dirijat joi seara, 28 august, în urma unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, evenimentul s-a produs la ieșirea dinspre Costești către Cioranca, în urma coliziunii dintre două autoturisme care circulau pe direcția Buzău – Urziceni. La volan se aflau doi șoferi, unul de 57 de ani din București și altul de 58 de ani din Bacău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane: șoferul de 58 de ani din Bacău, două pasagere de 57 de ani aflate în același autoturism, tot din Bacău, și o femeie de 46 de ani din București, pasageră în celălalt vehicul.

Victimele au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spital pentru îngrijiri.

În cauză a fost deschis dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.