Bacauanca Narcisa Lecusanu si-a lansat cartea autobiografica „Povestea vieții mele”

0

Narcisa Lecusanu este una dintre cele mai apreciate handbaliste ale Romaniei. Ea s-a nascut in Bacau, in 1976. A absolvit Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Bacau si are un master. A jucat atat la nationala de handbal a Romaniei cat si la Oltchim Ramnicu Valcea. Fosta jucatoare si-a lansat cartea autobiografica intitulata „Povestea vietii mele”.

Volumul conține 251 de capitole, printre care 28 de impresii ale unor jurnaliști valoroși, foști colegi din handbal, antrenori, oameni cu care Narcisa Lecușanu a interacționat de-a lungul carierei, în frunte cu Hassan Moustafa (președintele IHF), Michael Wiederer (președintele EHF), Elisabeta Lipă (ex-ministru al Sportului) și Cristian Gațu (ex-președinte al FRH).

Am fost încurajată de scriitoarea Mariana Gorczyca, mare iubitoare de handbal, să scriu această carte despre viața mea. După o perioadă destul de lungă, am acceptat provocarea. M-am întors în timp, la copilăria grea, cu multe lipsuri, dar în care am fost înconjurată de dragostea familiei. Am rememorat, de asemenea, momentul începerii practicării handbalului. Încă de la început am iubit acest sport. Nu am simțit nicio clipă că fac sacrificii, deși ele au existat. Am muncit foarte mult pentru a abține ceea ce mi-am propus. Am avut parte și de dezamăgiri, însă niciodată nu m-am dat bătută. A fost un drum dificil, dar extrem de frumos. Am scris această carte cu gândul că voi inspira alți oameni. Povestea mea este sinceră și redă autenticitatea omului care a muncit pentru realizările sale, trecând de-a lungul anilor prin toate stările și etapele. Atât de succes, cât și de eșec”, a declarat Narcisa Lecușanu.

Dincolo de cariera extraordinară care a inclus aprecieri pe plan intrenațional, numeroase medalii, titluri și trofee importante, Narcisa Lecușanu spune că marea realizare personală o reprezintă cei doi copii ai ei.

Momentele venirii pe lume a celor doi copii ai mei, Maria și Iustin, mi-au umplut sufletul. Trebuie să-i mulțumesc soțului meu, Nicolae, că îmi este alături mereu. Nu este ușor să gestionezi, ca femeie, timpul alocat profesiei și cel alocat familiei”, a adăugat fosta mare handbalistă.

Sursa: prosport.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.