Absolventa Diana Gabriela Lepșa este Șeful promoției 2023 „General Constantin Christescu – 100”, cu media generală de absolvire 9.88. Diana a promovat examenul de bacalaureat cu media 9.83, obținând nota 10 la limba și literatura română, 10 la chimie și 9.50 la matematică. Șeful de promoție s-a stabilit după susținerea examenului de bacalaureat în funcție de media obținută la acest examen și media generală pe anii de studiu.
A fost admisă în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” printre primii și a reușit să își mențină poziția până la sfârșitul liceului, remarcându-se pe parcursul celor patru ani atât prin rezultatele obținute la diferite concursuri și olimpiade școlare, cât și prin atitudine și comportament.
Pasionată de limbile străine, a obținut în clasa a XI-a mențiune la Concursul Internațional de Eseuri lansat de către membrii Forumului Internațional pentru Pace, Securitate și Prosperitate (International Forum for Peace, Security & Prosperity), a reprezentat colegiul câmpulungean la mobilități din cadrul proiectului ERASMUS și a făcut parte din redacția revistei colegiului „Mușatinii”.
„Titlul de Șef de promoție care mi se acordă simbolizează o încununare a muncii depuse de-a lungul a patru ani, dar și un vis devenit realitate. Sunt onorată să rămân atât în amintirea colegilor, cât și în istoria liceului căruia îi sunt recunoscătoare pentru to ce mi-a oferit: experiențe și amintiri memorabile, prieteni de suflet, dar și promisiunea unui viitor strălucit. Mărturisesc că nu a fost ușor, dar atât bucuriile, cât și experiențe dificile au contrubuit la devenirea mea și voi continua să pășesc în viață însoțită de un bagaj de valori și cunoștințe care certifică faptul că, nu doar timp de patru ani, ci toată viața, voi și ștefănistă.
Aș vrea să le mulțumesc cadrelor militare și didactice pentru îndrumare, colegilor, dar mai ales familiei care m-a susținut și m-a învățat să lupt pentru ceea ce îmi doresc.
Dragi colegi, stabiliți-vă țeluri înalte, munciți pentru îndeplinirea lor, nu renunțați niciodată indiferent de piedicile care pot să apară și țineți minte că. dacă e greu, sunteți pe drumul cel bun.” – Diana Gabriela Lepșa
Pregătirea continuă şi responsabilă, începută încă din primii ani de liceu, a constituit premisa rezultatelor remarcabile obținute de Diana, care, timp de un an de zile, a avut gradul onorific de elev plutonier adjutant. În cadrul unui colegiu militar, gradul onorific de elev plutonier adjutant reprezintă o mare responsabilitate față de ceilalți elevi, dar și un exemplu demn de a fi urmat.
„O felicităm pe absolventa noastră pentru rezultatele obținute și îi dorim mult succes în susținerea examenului de admitere în învățământul militar superior. Fie ca toate visele să devină realitate!” – Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc