Piața imobiliară din județul Bacău a continuat să fie dinamică și în luna august 2025, arată datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). În total, au fost tranzacționate 1.552 de imobile, ceea ce confirmă interesul ridicat pentru achizițiile de locuințe și terenuri, chiar și după creșterea cotei de TVA aplicată de la 1 august.
Rezultatul arata o scădere față de luna iulie, când s-a atins un record istoric de 1.802 tranzacții în Bacău. Acea explozie a vânzărilor a fost alimentată de graba cumpărătorilor de a prinde cota redusă de TVA de 9% pentru locuințe noi, înainte ca aceasta să fie eliminată și înlocuită cu cota standard de 21%. Totuși, chiar dacă în august piața s-a temperat, nivelul se menține mult peste cel din iunie, când au fost vândute doar 804 imobile. Practic, comparativ cu luna iunie, piața a rămas la aproape dublu ca volum de tranzacții.
In luna august, in județul Bacău, s-au vândut 478 de terenuri cu construcții și 488 fără construcții, în timp ce pe segmentul unităților individuale (apartamente) au fost tranzacționate 415 imobile. De asemenea, în mediul rural s-au înregistrat 165 de terenuri agricole și 6 terenuri neagricole extravilane.
Chiar dacă măsurile de austeritate sunt implementate in fiecare zi, inflația galopantă va duce inevitabil la scumpiri, inclusiv pe segmentul imobiliar. Specialiștii iau în calcul și o posibilă stagnare a pieței. Totuși, pe termen mediu și lung, prețurile ar putea crește accelerat, însă rămâne incertitudinea majoră privind evoluția economiei globale – un factor care ar putea reseta complet toate perspectivele actuale.



Se vor prabusi preturile in curand,in Europa deja e criza
Cine mai da 100000 euro pe 2 camere in Bacau?
sa fim seriosi..nu se vinde nimic in bacau