Sute de șoferi din Bacău au fost reclamați prin aplicația MAI pentru comportament agresiv în trafic. Câți au rămas fără permis și cum poți depune o sesizare

0

Aplicația e-SAR, prin care participanții la trafic pot trimite Poliției înregistrări video cu șoferi agresivi, a strâns 277 de sesizări în județul Bacău de la lansare și până în prezent. Datele transmise Bacau.net de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău arată însă că numai 40 de conducători auto au fost sancționați în urma verificărilor.

Potrivit răspunsului oficial transmis Bacau.net de IPJ Bacău, cele 277 de sesizări au fost distribuite astfel: 18 în 2024, 153 în 2025 și 106 în cursul anului 2026. În urma verificărilor, 40 de șoferi au fost sancționați contravențional, iar acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.

Poliția Bacău precizează că cele mai frecvente comportamente reclamate și confirmate au fost reducerea bruscă a vitezei fără un motiv întemeiat, cu scop de intimidare, dar și utilizarea repetată a semnalelor sonore sau luminoase pentru a determina nejustificat un alt conducător auto să elibereze banda.

În același interval, 217 sesizări au fost invalidate. IPJ Bacău explică faptul că, în cele mai multe situații, imaginile trimise surprindeau alte încălcări ale regulilor de circulație, nu fapte care se încadrează legal în categoria comportamentului agresiv.

Ce poate fi reclamat prin e-SAR

Aplicația e-SAR nu este o platformă prin care poate fi reclamată orice abatere rutieră filmată cu o cameră de bord sau cu telefonul. Serviciul este destinat în mod expres comportamentului agresiv în trafic și este disponibil în HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne.

Codul Rutier definește mai multe manevre drept comportament agresiv. Printre acestea se află schimbarea repetată a benzilor pentru depășirea unei coloane, întoarcerea folosind frâna de ajutor, plecarea de pe loc prin patinarea excesivă a roților, circulația foarte aproape de un alt vehicul pentru intimidarea șoferului, frânarea bruscă nejustificată, folosirea repetată a flash-urilor sau claxonului pentru eliberarea benzii, mersul pe o singură roată cu motocicleta, mersul cu spatele în scop de intimidare, derapajele controlate intenționate și accelerarea repetată a motorului pentru a deranja persoanele aflate în zona drumului.

Acest lucru explică și numărul mare de sesizări invalidate în Bacău. O filmare în care un șofer depășește linia continuă, nu acordă prioritate sau comite o altă abatere nu intră automat în procedura e-SAR dacă fapta nu reprezintă una dintre manevrele agresive prevăzute expres de lege.

Cum trimiți o sesizare video către Poliție

Sesizarea se face online, prin HUB-ul MAI, la secțiunea „Sesizări abateri rutiere, e-SAR”. Persoana care reclamă fapta trebuie să fi fost participant la trafic, să fi observat direct și întâmplător manevra și să o fi surprins într-o înregistrare video sau audio-video.

Legea prevede că sesizarea trebuie să conțină numele și prenumele persoanei care o formulează, CNP-ul sau codul de identificare, date de contact, număr de telefon și adresă de corespondență, precum și o declarație pe propria răspundere privind autenticitatea celor relatate și a înregistrării. Trebuie indicate și data, ora și locul faptei.

Filmarea trebuie să permită identificarea manevrei agresive, a vehiculului și a numărului de înmatriculare. De asemenea, trebuie să ofere suficiente informații despre locul în care s-a petrecut incidentul și, atunci când este relevantă, despre semnalizarea rutieră din zonă.

Un detaliu important este termenul: sesizarea trebuie transmisă în cel mult 30 de zile de la momentul în care a fost surprinsă fapta. Dacă termenul este depășit sau filmarea nu conține elementele necesare, sesizarea este clasată.

HUB MAI, secțiunea pentru sesizări e-SAR

Ce faci dacă filmarea surprinde o altă abatere

Pentru situațiile care nu se încadrează în definiția legală a comportamentului agresiv, cetățenii pot transmite o petiție sau o sesizare către Poliție prin canalele obișnuite. IPJ Bacău indică pentru cereri și sesizări serviciul poștal, adresele de e-mail ale instituției sau formularul de contact disponibil pe site-ul inspectoratului.

Poliția Română are și un portal național de petiții online, prin care poate fi selectată unitatea teritorială competentă. Formularul nu este destinat situațiilor de urgență.

Dacă incidentul reprezintă un pericol imediat pentru viața, integritatea unei persoane sau siguranța traficului, trebuie apelat numărul unic 112. Poliția precizează explicit că urgențele nu trebuie transmise prin formularele de petiții sau prin e-mail.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.