Bacău: Prins drogat la volan, după ce a fost oprit pentru depășirea vitezei în localitate

0

La data de 05 iulie, în jurul orei 16:00, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 45 ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, în localitatea Sănduleni, cu viteza de 85 km/h.

În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.

Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că, bărbatul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional de polițiști pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive și având dreptul de a conduce suspendat.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.