Bacau: Arme şi muniţie confiscate de către poliţişti. Două persoane au fost reţinute

0

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au confiscat două arme şi muniţie în vederea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. Faţă de două persoane a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.

      La data de 14 aprilie a.c., în intervalul orar 10.00-15.00, au fost efectuate activităţi specifice în cadrul unui dosar penal instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși.

      Astfel, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bacău însoţiţi de poliţiştii Postului de Poliţie Blăgeşti au efectuat 3 percheziţii domiciliare, pe raza comunei Blăgeşti, ocazie cu care, la locuinţa unui bărbat de 42 ani, a fost identificată, ca fiind deţinută ilegal, o armă letală de vânătoare şi 3 tuburi cartuş de acelaşi calibru. Totodată, şi la locuinţa unui bărbat de 60 de ani  a fost identificată o armă de vânătoare, confecţionată artizanal, calibrul 12, o cartuşieră în care erau introduse 6 cartuşe de vânătoare, calibrul 12, confecţionate artizanal și 9 cartuşe de vânătoare, calibrul 12, confecţionate industrial.

      Cele două arme precum şi muniţia identificată au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj cinegetic.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.