Bacalaureat Bacau 2011: Elevii care au ales „Ultima noapte de dragoste” nu vor primi nici un punct

0

Elevii din Bacau si din toata tara care au sustinut luni , 27 iunie 2011 , proba scrisa la limba si literatura romana , pot spera la o nota mare doar daca au ales pentru a ilustra textul dramatic , o piese de teatru a unuia dintre autorii I.L. Caragiale , Marin Sorescu sau Camil Petrescu.

Multi elevi din Bacau au confundat la bacalaureat „Ultima noapte de dragoste , intaia noapte de razboi” scrisa de Camil Petrescu cu un text dramatic.Aceasta greseala ii costa 30 de puncte , pe care le vor pierde din totalul punctajului obtinut.

„Nu vor fi punctati. Subiectul suna foarte clar si era subliniat în text ca trebuie sa redacteaze (va citesc exact): un eseu de doua–trei pagini, despre particularitatile de constructie a personajului dintr-un text dramatic studiat, subliniat text dramatic în formulare. Faptul ca e vorba de teatru e foarte limpede pentru ca toti astia trei I.L.Caragiale, Marin Sorescu si Camil Petrescu sunt cunoscuti ca autori dramatici, dar pe lânga teatru au mai scris, Marin Sorescu poezii, Camil Petrescu roman, Caragiale schite, proza scurta. Deci când spun text dramatic e clar ca e vorba despre teatru. Daca exista si elemente care sa trimita catre teatrul lui Camil Petrescu, pentru ca poti comenta romanul si sa faci o paralela între un personaj din roman si unul din teatru, vor fi punctati. Dar în cazul în care s-au referit strict la roman, nu vor fi punctati la acest subiect”, a declarat pentru REALITATEA.NET, Tudorel Urian, consilierul Ministrului Educatiei.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.