Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare privind intensificări ale vântului și ninsori viscolite, valabilă în mai multe regiuni ale țării în următoarele zile.
Pentru intervalul 27 decembrie, ora 23:00 – 29 decembrie, ora 10:00, este în vigoare un cod galben. Sunt vizate Maramureșul, Transilvania, Moldova, Dobrogea, precum și zonele montane. În aceste regiuni va ninge viscolit, iar vizibilitatea poate scădea temporar sub 100 de metri. Vântul va avea intensificări de 50–70 km/h, iar local se va depune un strat de zăpadă de 3–8 centimetri.
În Carpații Orientali și Meridionali, stratul de zăpadă va ajunge la 10–20 de centimetri. Totodată, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, sunt așteptate intensificări ale vântului cu viteze similare.
Începând din noaptea de 28 decembrie, ora 02:00, intră în vigoare un cod portocaliu, valabil până pe 29 decembrie, ora 10:00, care vizează în special zonele montane înalte. În Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla extrem de puternic, cu rafale de 110–130 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, iar zăpada va fi puternic troienită.
Pe parcursul zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni, vântul se va intensifica accentuat în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania. Rafalele vor atinge 70–90 km/h, iar în nordul și centrul Carpaților Orientali, la peste 1.700 de metri altitudine, vitezele vântului pot ajunge la 90–100 km/h. În aceste zone sunt prognozate ninsori viscolite și vizibilitate foarte redusă.


