Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în mai multe zone din municipiul Bacău în noaptea de sâmbătă spre duminică, după apariția unei defecțiuni la conducta de distribuție de pe strada 9 Mai.
Compania Regională de Apă Bacău a anunțat că avaria a apărut în zona benzinăriei Mol, iar intervenția pentru remedierea problemei impune oprirea temporară a alimentării cu apă.
Potrivit operatorului, întreruperea va avea loc în intervalul 15 martie 2026, ora 23:00 – 16 martie 2026, ora 05:00.
Vor fi afectați consumatorii de pe următoarele străzi:
- 9 Mai
- Vadul Bistriței
- Nicu Enea
- Ștefan cel Mare
- Lucrețiu Pătrășcanu
- Ion Luca Caragiale
- Mioriței
Reprezentanții CRAB precizează că, după reluarea alimentării cu apă, în rețea pot apărea fenomene de turbiditate, iar apa poate avea temporar un aspect tulbure. În astfel de situații, consumatorii sunt sfătuiți să lase apa să curgă câteva minute până la limpezire.

