Autostrada Unirii A8: Licitații aprobate pentru ultimele patru loturi montane, cu 38 de tuneluri

0

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) a aprobat marți, 1 octombrie, lansarea licitațiilor pentru proiectarea și execuția celor patru loturi montane ale Autostrăzii Unirii A8, pe secțiunea Sărățeni – Pipirig, cu o lungime totală de 116 km, potrivit economica.net

Conform CNIR, cele patru loturi sunt:

  1. Lotul 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km)
  2. Lotul 1D Joseni – Ditrău (14,4 km)
  3. Lotul 2A Ditrău – Grințieș (37,9 km)
  4. Lotul 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km)

Proiectul prevede construcția a 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte, care vor traversa județele Mureș, Harghita și Neamț.

Termenele de realizare sunt stabilite astfel: 54 de luni (14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție) pentru loturile 1C, 2A și 2B, iar pentru lotul 1D, termenul este de 34 de luni (10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție).

Finanțarea acestui proiect este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.

Autostrada A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț este împărțită în opt loturi. Pentru celelalte patru loturi, licitațiile au fost organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Contractele pentru loturile Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț au fost deja semnate cu firmele Nurol și UMB. Pentru lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni, CNAIR a primit două oferte, iar pentru lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), au fost depuse trei oferte în luna august.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.