Potrivit declarațiilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în luna iunie va fi deschis traficul pe încă 28,35 km de autostradă, odată cu finalizarea lucrărilor pe lotul 2 al tronsonului Ploiești – Buzău, între localitățile Mizil și Pietroasele.

Acest lot este realizat de o asociere româno-bulgară (Coni-Trace), iar până la momentul deschiderii circulației, constructorul bulgar trebuie să remedieze o serie de probleme tehnice identificate pe șantier. Odată dat în trafic, acest tronson va permite circulația continuă pe autostradă între București și Pietroasele, pe o distanță de aproximativ 110 kilometri.
Tot în luna iunie urmează să fie finalizat și podul rutier de la Vadu Pașii, peste râul Buzău. Această lucrare va permite o legătură provizorie între Buzău și Focșani prin DN2, până la finalizarea completă a lotului Pietroasele – Municipiul Buzău, estimată pentru noiembrie 2025.
Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că, în total, în cursul acestui an se vor da în folosință 168 de kilometri noi de autostradă, care se adaugă celor 100 km deja deschiși în 2024. Astfel, până la finalul anului, circulația pe A7 va fi posibilă pe o distanță de 268 km din cei 319 prevăzuți între Ploiești și Pașcani.
Deocamdata nu se stie exact daca se va finaliza Focsani – Bacau complet, intrucat un tronson de aproximativ 10 km – intre Racaciuni si Bacau este cu probleme – zona inundabila si depinde de vreme. Daca nu se va reusi finalizarea integului lot pana in Bacau, ministrul a precizat ca se va deschide cu siguranta un alt lot, pe Bacau – Pascani.
Finalizarea completă a autostrăzii A7 este prevăzută pentru anul 2026, când vor fi încheiați și ultimii 51 de kilometri dintre Pașcani și nodul de legătură cu viitoarea autostradă A8. Autostrada A7 va deveni astfel coloana vertebrală a traficului rutier pe axa nord-sud a Moldovei, reducând semnificativ timpii de deplasare și facilitând dezvoltarea economică a regiunii.
Stai linistit, USR a adus banii pentru A7 prin PNRR. Grindeanu doar a furat si intarziat, prin ratarea jaloanelor. Daca ramanea Drula, era terminata pana la Pascani, de anul trcut!
abia astept,35 de ani le-a trebuit..speram ca acest guvern din fagaras si oradea sa nu indrept iar ochii doar spre transilvania!!atentie!!
Deci anul asta nu vom circula Bacau-Bucuresti,ci Adjud-Bucuresti..e bine si asa