Autorizația pentru drumul de la Ciobănuș, blocată de aproape două săptămâni la CJ Bacău. Secretarul general a intrat în concediu, iar ședința de joi s-a încheiat fără o soluție

0

La aproape două săptămâni de la hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean Bacău nu a emis autorizația de construire pentru drumul tehnologic de la Ciobănuș, necesar după prăbușirea podului de pe DN12A. Deși Apele Române au furnizat documentele solicitate, inclusiv un protocol încheiat în timp record, iar Ministerul Transporturilor a clarificat oficial competența autorităților locale și județene, documentul rămâne nesemnat. Între timp, secretarul general al județului a intrat în concediu de odihnă, iar o nouă ședință organizată joi, 8 octombrie, la CJ Bacău s-a încheiat fără stabilirea unui termen concret pentru emiterea autorizației.

zara pravat
zara pravat

Situația de la Ciobănuș continuă să fie blocată administrativ, deși intervenția a fost declarată urgentă încă din 26 septembrie 2026, prin Hotărârea CJSU nr. 18. Documentul obligă instituțiile cu atribuții în domeniu să sprijine emiterea în regim de urgență a avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare executării lucrărilor, cu respectarea prevederilor legale.

Consiliul Județean Bacău a alocat aproximativ 1,49 milioane de lei comunei Asău pentru amenajarea drumului tehnologic, destinat preluării traficului greu și accesului utilajelor în zona podului prăbușit pe 23 septembrie.

Cu toate acestea, în locul începerii lucrărilor, în ultimele zile au apărut noi solicitări de documente și interpretări diferite privind instituția care trebuie să elibereze autorizația.

Inițial, CJ Bacău a solicitat un acord din partea Administrației Bazinale de Apă Siret, document emis în regim de urgență încă din 30 septembrie. Acesta preciza inclusiv că acordul reprezintă drept de execuție pentru lucrările provizorii.

Ulterior, a fost invocată necesitatea încheierii unui protocol mai complex cu Apele Române, procedură care, potrivit informațiilor discutate în cadrul demersurilor de autorizare, ar fi putut dura între trei și șase luni.

Prin implicarea Administrației Bazinale de Apă Siret, a Apelor Române și a Prefecturii Bacău, protocolul a fost însă finalizat și înregistrat marți, 6 octombrie. Documentul privește utilizarea unei suprafețe de 725 de metri pătrați din albia minoră a râului Trotuș pentru realizarea traversării provizorii.

Nici după obținerea protocolului autorizația nu a fost emisă.

Consiliul Județean a invocat apoi o altă problemă, susținând că emiterea autorizației ar intra în competența Ministerului Transporturilor, întrucât intervenția este legată de infrastructura rutieră națională.

Miercuri, 7 octombrie, Ministerul Transporturilor a transmis un răspuns oficial, prin care a arătat că, în cazul drumului tehnologic, autoritatea competentă este cea locală sau județeană, conform prevederilor legale și documentației prezentate. Ministerul a precizat totodată că punctul său de vedere se bazează pe documentele primite și nu exclude alte interpretări ale autorităților competente.

Astfel, până joi, 8 octombrie, existau atât documentele de la Apele Române, cât și clarificarea solicitată Ministerului Transporturilor. Autorizația continua însă să lipsească.

cronologie autorizatie
cronologie autorizatie

Directorul Direcției Juridice de la CJ Bacău: „Alții au făcut documentele, le-au cerut și apoi au plecat în concediu”

În ședința organizată joi, 8 octombrie, la Consiliul Județean Bacău, Marius-Ciprian Bogea, directorul Direcției Juridice, a prezentat cronologia demersurilor administrative și a explicat situația în care a ajuns după ce a preluat atribuțiile secretarului general al județului.

Potrivit acestuia, încă din 23 septembrie, când podul de la Ciobănuș s-a prăbușit, instituțiile implicate cunoșteau necesitatea unei intervenții urgente.

La ședința CJSU din 2 octombrie au fost solicitate documente suplimentare pentru autorizare. În paralel, s-a discutat despre posibilitatea ca Ministerul Transporturilor să emită autorizația. Printre documentele cerute se aflau protocolul cu ABA Siret și procesul-verbal de calamitate.

Tot în 2 octombrie, DRDP Iași a solicitat un certificat de urbanism pentru desființarea podului existent, iar pe 5 octombrie a depus o nouă solicitare, pentru construirea variantei provizorii. Potrivit lui Bogea, ambele certificate au fost întocmite în regim de urgență.

Directorul Direcției Juridice a explicat că a aflat marți, 6 octombrie, despre concediul secretarului general și despre faptul că trebuie să preia atribuțiile acesteia.

Acesta a precizat că nu fusese implicat anterior în procedura de autorizare și că avea nevoie să studieze documentația înainte de a-și asuma semnarea actului.

În aceeași zi, în jurul orei 15:00, s-a stabilit solicitarea unui punct de vedere de la Ministerul Transporturilor, pentru clarificarea competențelor și evitarea unei eventuale suprapuneri în autorizarea lucrărilor. Răspunsul ministerului a sosit miercuri, 7 octombrie.

Bogea a subliniat că timpul avut la dispoziție pentru analizarea problemei a fost extrem de scurt, în condițiile în care documentele și solicitările anterioare fuseseră gestionate de alte persoane.

„Eu sunt introdus în această problematică de 24 de ore. Nu am refuzat să vin în sprijin„, a explicat directorul Direcției Juridice.

Acesta a atras atenția și asupra modului în care a fost transferată responsabilitatea semnării autorizației, după intrarea în concediu a secretarului general.

Potrivit explicațiilor sale, titularul funcției a solicitat documente pentru completarea dosarului, iar ulterior a intrat în concediu, tocmai în perioada în care procedura trebuia finalizată.

„Suntem în situația în care un titular cere niște documente, iar când e momentul să semnăm ce și-a asumat, intră în concediu„, a arătat Bogea.

Directorul a precizat că înțelege responsabilitatea care îi revine, dar că nu poate prelua automat o procedură începută și gestionată de alte persoane, fără să cunoască întreaga documentație.

„Ar fi ingrat să-mi asum de la început o procedură, pe documente pe care nu le-am solicitat și studiat. Alții le-au făcut, le-au cerut și apoi au plecat în concediu„, a afirmat acesta.

Bogea a dat asigurări că va încerca să identifice soluția necesară pentru eliberarea autorizației.

Secretarul general al județului a intrat succesiv în concediu: două zile separate, apoi încă cinci zile. „Mă doare gâtul, mă doare urechea dreaptă”

În timp ce procedura pentru autorizarea drumului tehnologic rămâne blocată, secretarul general al județului Bacău, Elena-Cătălina Zară, cunoscută și ca Ina Zară, a intrat în concediu de odihnă.

Potrivit informațiilor publicate de Ziarul de Bacău, președinta Consiliului Județean, Cristina Breahnă-Pravăț, a aprobat succesiv trei cereri de concediu formulate de secretarul general: două perioade de câte o zi, urmate de o nouă perioadă de cinci zile.

Ultima cerere a fost depusă miercuri, 7 octombrie, pentru prelungirea absenței, în condițiile în care documentația privind drumul tehnologic aștepta încă finalizarea procedurii de autorizare.

Concediile au fost solicitate tocmai în perioada în care CJ Bacău trebuia să emită, în regim de urgență, autorizația necesară începerii lucrărilor la Ciobănuș.

Contactată de Ziarul de Bacău, Ina Zară a respins orice legătură între concediul său și procedura de autorizare. Aceasta a susținut că se simte rău și că absențele succesive au fost determinate de probleme de sănătate.

„În primul rând că mă simt foarte rău. Și în al doilea rând, scrie cumva în legislație că un concediu de odihnă echivalează cu o fugă de la serviciu?„, a declarat secretarul general pentru Ziarul de Bacău.

Aceasta a explicat că inițial și-a luat o singură zi liberă, sperând că își va reveni, după care a solicitat prelungirea concediului.

„Mi-am luat pentru că mă simt foarte rău, pentru că mă doare capul și cred că am un început sau am o gripă, ceva. Mă doare gâtul, mă doare urechea dreaptă, mă simt rău, am avut febră„, a declarat Ina Zară, potrivit publicației citate.

Întrebată dacă ar fi semnat autorizația pentru drumul tehnologic în cazul în care s-ar fi aflat la serviciu, secretarul general a precizat că nu poate oferi un răspuns, întrucât documentația completă nu ar fi ajuns oficial la ea pentru analiză.

„Asta nu vă pot răspunde pentru că nu am cunoștință de acte„, a declarat Zară.

Aceasta a susținut că a intrat în concediu înainte ca dosarul complet să îi fie prezentat oficial și că nu poate spune dacă ar fi semnat sau nu documentul fără să îl studieze.

concediu zara
concediu zara

Ședința de joi de la CJ Bacău, încheiată fără o soluție. Cristina Breahnă-Pravăț: „Autorizația este deja scrisă”

Joi, 8 octombrie, la Consiliul Județean Bacău a avut loc o nouă ședință dedicată identificării unei soluții pentru emiterea autorizației necesare drumului tehnologic de la Ciobănuș.

Discuțiile au durat aproape o oră, însă întâlnirea s-a încheiat fără o concluzie concretă și fără stabilirea unei date la care documentul va fi semnat.

Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a transmis că instituția încearcă să finalizeze procedura și că autorizația este deja redactată.

„Vă asigur că, împreună cu toți colegii, ne vom ține de termen, astfel încât autorizația, care este deja scrisă, să poată fi semnată„, a declarat președinta CJ Bacău.

Deși a invocat respectarea unui termen, Cristina Breahnă-Pravăț nu a precizat când va fi efectiv emisă autorizația.

La 12 zile de la adoptarea hotărârii CJSU, autorizația pentru drumul tehnologic de la Ciobănuș nu este încă emisă.

Între timp, localnicii și șoferii care tranzitează Valea Trotușului continuă să suporte consecințele prăbușirii podului de pe DN12A, iar una dintre soluțiile stabilite în regim de urgență rămâne blocată în procedura administrativă.

La această dată, există finanțare, documentele solicitate de la Apele Române au fost obținute, Ministerul Transporturilor a transmis clarificările cerute, iar conducerea CJ Bacău afirmă că autorizația este deja redactată. Lipsește însă semnătura care să permită demararea lucrărilor.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.