Aura Șova, câștigătoarea competiției „Vocea României” 2024, desemnată Cetățean de Onoare al Comunei Poduri și ambasador al județului Bacău

0

Aura Șova, câștigătoarea competiției „Vocea României” 2024, a fost desemnată „Cetățean de onoare al Comunei Poduri”, la inițiativa primarului Diana Narcisa Miclăuș. Evenimentul a marcat recunoașterea talentului și perseverenței sale, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra comunității. Printr-un recital alături de Ansamblul „Busuiocul”, Aura a demonstrat încă o dată că este un adevărat ambasador al județului Bacău.

La inițiativa deosebită a doamnei primar Diana Narcisa Miclaus, Ioana-Aura-Măndița Șova – câștigătoarea competiției “Vocea României” – Ediția 2024 – a primit, astăzi, titlul de “Cetățean de onoare al Comunei Poduri”, prilej cu care am avut onoarea și bucuria de a-i oferi minunatei Aura o distincție, care subliniază recunoștința noastră, a băcăuanilor, pentru contribuția adusă la renumele comunității băcăuane. Am spus-o mereu: cea mai importantă resursă a Județului Bacău este reprezentată de băcăuanii care au performat și performează în diferite domenii de activitate, iar Aura Șova are în față o carieră universitară și artistică care va mai fi cu siguranță evidențiată, datorită talentului, inteligenței, forței și seriozității de care da dovadă. La prima evoluție artistică, când era un copil, Aura a avut alături Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” – Bacău, iar azi, alături de același ansamblu, a făcut inimile podurenilor și ale noastre, ale tuturor, să tresalte, printr-un recital de excepție, încă o dovadă a faptului că Județul Bacău are un nou ambasador – sublima Aura, care poartă si va purta, la nivel național și internațional, cu multă mândrie, titlul de “băcăuancă”.” a transmis Cristina Breahna-Pravat – presedinta CJ Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.