La data de 24.08.2012, în jurul orei 10:35, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Bacău au fost sesizaţi despre faptul că la Spitalul Județean Bacău se afla două persoane care s-au accidentat după ce au sărit din tren.
La fața locului s-a deplasat echipă operativă care a identificat cele două persoane, stabilind că se numesc Costel G., de 19 ani și Vasile D., de 18 ani, ambii din comuna Orbeni.
În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că cei doi tineri s-au deplasat cu trenul pe ruta Orbeni- Bacău și din cauză că stăteau de vorbă nu și-au dat seama că au ajuns în Bacău.După ce trenul s-a pus în mișcare, cei doi au sărit, accidentându-se.
Ulterior tinerii s-au deplasat cu un taxi la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale.