Atentie! Bacaul intra sub avertizare cod portocaliu

0

COD PORTOCALIU – instabilitate atmosferică accentuată

După-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

În acest context, facem următoarele recomandări:

  • Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
  • În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
  • Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
  • Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor astfel de situații de urgență se regăsesc pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „FII pregătit” la rubrica Fenomene Meteo Extreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.