ASTRA ASIGURĂRI nu va putea să plătească despăgubirile în caz de eveniment major

0

ASTRA ASIGURĂRI nu va putea să îşi onoreze obligaţiile de plată în cazul producerii unui eveniment de risc major, a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, întrebat dacă asigurătorul va putea să acopere daunele provocate de un cutremur.

La finele lunii septembrie 2013, conform datelor asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR), Astra avea peste două milioane de poliţe valabile pe clasa de asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale.
„În cazul unui eveniment major, Astra nu va putea să îşi onoreze obligaţiile de plată”, a declarat Ruşanu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că administratorul special al companiei, KPMG, „are dezlegare” să vândă imobile şi active pentru a redresa situaţia financiară a ASTRA ASIGURĂRI.

„Societatea va rămâne în administrare financiară până la redresarea societăţii”, a spus preşedintele ASF.

ASF a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei asigurare reasigurare Astra, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special.

„Se dispune deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea 503/2004, republicată, la Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A (…) reprezentată legal de domnul Iulius Alin Bucşă, în calitate de preşedinte Directorat. Art. 2.- Se desemnează KPMG ADVISORY SRL”, se arată în decizia ASF.

 

Sursa: realitatea.net

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.