UPDATE: Municipiul Bacău a interzis păcănelele! Consiliul Local a votat eliminarea totală a jocurilor de noroc din oraș. Detalii AICI.
Municipiul Bacău se află în fața unui moment important în ceea ce privește reglementarea jocurilor de noroc. Proiectul de hotărâre privind interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice va fi supus votului astăzi, miercuri, 1 aprilie 2026, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, programată de la ora 09:00.
Inițiativa a fost inclusă oficial pe ordinea de zi și vine după mai multe etape de consultare și dezbatere publică la nivel local. Pe 30 martie,municipiul Onesti a decis interzicerea jocurilor de noroc in salile fizice din localitate.
Context legislativ
Proiectul este susținut de modificările legislative adoptate în 2026, care oferă autorităților locale posibilitatea de a decide dacă permit, limitează sau interzic activitățile de jocuri de noroc pe raza unităților administrativ-teritoriale.
În Bacău, tema a fost deja analizată în cadrul unei dezbateri publice organizate la Hub Orizont, unde au participat cetățeni, reprezentanți ai administrației și alte părți interesate. Argumentele prezentate au vizat în principal impactul social al jocurilor de noroc și necesitatea reducerii fenomenului de dependență.
Sprijin politic larg
La nivel local, proiectul beneficiază de susținerea principalelor formațiuni politice. Reprezentanții PSD, USR, AUR și PNL și-au exprimat public acordul pentru eliminarea sălilor de jocuri de noroc din municipiu.
Decizia finală aparține însă Consiliului Local, iar votul de astăzi va stabili direcția oficială a municipiului în această privință.
Situația actuală în municipiul Bacău
În prezent, municipiul Bacău concentrează 781 de aparate de tip slot machine, ceea ce reprezintă aproximativ 68% din totalul existent la nivelul județului. Dimensiunea fenomenului a fost unul dintre argumentele invocate în susținerea proiectului.
Calendarul de eliminare a sălilor de jocuri de noroc
În cazul adoptării hotărârii, eliminarea jocurilor de noroc nu se va face imediat, ci etapizat, în funcție de expirarea autorizațiilor existente.
Potrivit calendarului estimat:
- în aprilie 2026 expiră autorizațiile pentru 27 de locații
- în mai: 56 de locații
- în iunie: 142 de locații
- în iulie: 21 de locații
- în august: 32 de locații
- în septembrie: 56 de locații
- în octombrie: 23 de locații
- în noiembrie: 71 de locații
- în decembrie: 18 locații
Restul autorizațiilor vor expira începând cu ianuarie 2027.
În acest ritm, în aproximativ un an, jocurile de noroc ar putea dispărea complet din spațiile fizice din municipiul Bacău.

