Asociatia Pro Infrastructura: Umbrarescu are „in tolba” peste 155 kilometri din cei aproape 440 kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în prezent în execuție în România

0

Asociatia Pro Infrastructura a prezentat un raport cu autostrazile si drumurile expres aflati prezent in executie in Romania. După ce a semnat în 06.09.2022 contractele pe loturile 1 și 4 iar luni (19.09.2022) a fost declarat câștigător pe celelalte două sectoare din #AutostradaA7 Buzău-Focșani, ieri (21.09.2022) a depus oferte la toate cele trei loturi de pe Bacău-Pașcani și azi a ofertat complet și pe Focșani-Bacău. Tot astăzi CNAIR a anunțat că este pe primul loc și pe #AutostradaA1 Lugoj-Deva lot 2.

Pe lângă cele (deocamdată) două noi contracte de pe A7, UMB are încă 7 proiecte majore în execuție: A0 Nord loturile 2 și 4, A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, DEx12 Slatina-Colonești-Pitești și DEx6 Galați-Brăila. Cei de la UMB au acum în tolbă 9 din totalul de 23 de contracte, peste 155 kilometri din cei aproape 440 kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în prezent în execuție în România, adică peste 35% cotă de piață pe drumurile de viteză” a anuntat Asociatia Pro Infrastructura

Asociatia Pro Infrastructura spune ca daca UMB va castiga si cele 8 loturi din A7 – unde a depus deja oferter – plus Lugoj – Deva, ar avea inca 250 km de autostrazi in portofoliu pe langa cei 155 :

Așadar, cel mai probabil își vor consolida poziția de lider în piața infrastructurii rutiere majore. Totuși, cât (mai) pot duce? În mod evident, ar depăși cu mult capacitatea lor actuală care nu poate fi dublată peste noapte, pe A7 având execuție directă cu termene foarte scurte. Chiar dacă ar subcontracta masiv către jucători locali, mai mici, tot ar fi extrem de dificil și riscant să treacă imediat de la 155-200 la 400 de kilometri în lucru, toți scadenți în 20-30 de luni cu excepția ciotului Lugoj-Deva! Le dorim curajoșilor de la UMB succes și calcule chibzuite. Iar nouă, tuturor, ne dorim o piață echilibrată populată cu antreprenori generali serioși care-și împart riscurile și profiturile.” mai spune cei de la Pro Infrastructura


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.