Sambata, 30 iunie, a expirat termenul promis de directorul CNAIR, legat de anuntarea castigatorului centurii Bacaului. In data de 6 iunie, Narcis Neaga, director CNAIR, asigura Asociația Pro Infrastructură ca pana la finalul lunii iunie se va termina evaluarea celor patru oferte depuse:
„Ieri, 30.06.2018, a expirat termenul inaintat de Directorul General CNAIR Narcis Neaga legat de anuntarea castigatorului pentru proiectarea si executia Variantei de Ocolire Bacau, o investitie cu un cost estimat de 167 milioane de euro care contine primii (aproximativ 16) km de autostrada din Moldova, parte din A7.
La intalnirea din 6 iunie, seful CNAIR ne asigura ca evaluarea celor patru oferte depuse pe 12.02.2018 se va finaliza in iunie 2018 (link: http://bit.ly/2Km6XLS). Desigur, nu suntem surprinsi ca ni se promite marea cu sarea si rezultatele sunt (aproape) zero, ca de obicei.
Realitatea: doua din cele patru asocieri participante la licitatie au depus contestatii in urma descalificarii ofertelor. Din fericire, conform ultimelor informatii obtinute pe surse, se pare ca aceste contestatii sunt pe cale de a fi rezolvate si sunt sanse sa avem un castigator desemnat in urmatoarele 3-4 saptamani.
Bineinteles ca nimic nu este cert, iar deznodamantul se poate amana. Va trebui sa ne declaram norocosi daca vom avea contract semnat pana la finalul acestui an. Moldova mai asteapta.” se arata intr-un comunicat al celor de la Asociația Pro Infrastructură