La data de 02 decembrie a.c, în intervalul orar 10.00-12.00, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acţiune pe raza municipiului Bacău, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Sarata, care oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoriile P1 şi F2, dintr-un autoturism, fără a fi autorizat în acest sens.
Polițiștii au identificat 33 de baterii de artificii, peste 500 de emiţătoare de sunet și 14.900 de petarde.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare totală de 5.000 de lei, în greutate de aproximativ 100 kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.