Adrian Gavriliu, antrenor de natație cu peste 25 de ani de experiență și antrenorul campionului mondial la sărituri în apă Constantin Popovici, atrage atenția asupra riscului de înec în zonele cu apă din Bacău și propune autorităților locale măsuri concrete de prevenție.

Acesta susține că, în fiecare an, apar cazuri în care copii sau adulți își pierd viața în râuri, lacuri sau alte zone de agrement, iar campaniile de informare sunt insuficiente sau prea puțin vizibile. Gavriliu consideră că prevenția trebuie tratată ca o prioritate, mai ales în zone precum Insula de Agrement, unde ar putea fi amplasate puncte de prim ajutor dotate cu colaci de salvare, cordoane lungi și folii termice de supraviețuire.
Fost sportiv de performanță și inițiator al unui program gratuit de înot pentru copii, desfășurat la Bazinul de Înot din Bacău în timpul orelor de școală, Adrian Gavriliu spune că este dispus să se implice voluntar și să sprijine primăriile din județ în dezvoltarea unor programe adaptate fiecărei comunități:
„Voluntar pentru viață. In fiecare an vedem știri cu copii sau adulți care se ineacă in apele din Bacău. Și nu numai. Deși autoritățile locale știu asta, sunt preocupate, se pare, mai mult de proiectele care aduc eventuale voturi pt securizarea unui nou mandat, decât de salvarea vieților celor mai puțin informați. Posibil să fie campanii de informare in Județul Bacău, in municipiu sigur nu sunt, de conștientizare a pericolului de inec. Iar dacă sunt, sunt palide. Un panou rătăcit nu inseamnă informare. Principalele victime: copiii lăsați nesupravegheați de către părinții plecați in străinătate sau la munca câmpului.
Adulți care intră in apă beți sau persoane care sar in ajutorul altor persoane. Consider că se pot lua măsuri de informare a adulților cât și a copiilor. Se pot organiza programe de invățare a inotului de supraviețuire, se pot amplasa puncte de prim ajutor care să reziste atât pe timp de vară cât și iarna (de genul celor de stingere a incendiului). Să conțină un colac de salvare sau două, un cordon lung și o folie termică de supraviețuire. Aceste puncte trebuie amplasate in locuri strategice, de la caz la caz. Și nu unul la 1 km.
Insula de Agrement ar trebui să fie prima care ar trebui să dețină așa ceva, din 100 in 100m sau chiar din 50 in 50. Pentru că fiecare secundă poate conta. Unde e apă e pericol iar apa intotdeauna iși ia tributul. Ca fost sportiv de performanță, antrenor de natație de peste 25 de ani, inițiator al programului gratuit de inot, prin care copiii au putut beneficia de un curs de inot la Bazinul de Inot din Bacău, in timpul orelor de școală, mă ofer voluntar să indrum Primăriile din Județ in astfel de programe. Adaptate zonelor și nevoilor. Indiferent de culoarea politică. Viața nu are culoare politică.
Programele trebuie să conțină in primul rând conștientizarea pericolului de inec de către părinți/bunici, copii, invățarea inotului de supraviețuire, reacțiile salvatorilor care nu trebuie să sară in apă ci să aibă posibilitatea, de pe mal, să-i salveze. Amplasarea pct-elor de prim ajutor la care făceam referire mai sus. Urmărirea simptomelor de inec secundar. Și altele.
In funcție de zonă, de prezența lacurilor, râurilor, etc. Cu apa nu este deloc de glumă și nu toată lumea are cunoștințele unui antrenor de inot sau a unui sportiv de performanță pt a intra in apă sau pentru a salva pe cineva.
Buruienele din apă, malul și curenții fac ca inotul in râuri și lacuri să nu aibă niciun punct comun inotul in bazin.
Sunt foarte multe cazuri când și cei mai experimentați au avut probleme….din fericire eu am avut noroc când pe 23 august 2019 in Vama Veche am reușit să salvez viața unei fete de 20 de ani (vezi foto).
Așadar, cred că trebuie luat mult mai in serios acest subiect care are legătură cu viața, nu cu voturile.
Intr-un parc din Canada, plimbându-mă, am văzut un lăcușor, artificial, din gresie, foarte mic. Un lac care ajungea până la genunchii celor mici de 5 ani. Lăcușorul era gândit pt zilele caniculare.
Pt că treceam foarte des pe acolo, am remarcat că nu era apă tot timpul. Dar, când era apă, un salvamar era cocoțat pe un scaun și-i supraveghea pe cei mici si pe părinții lor. Nu exista să fie apă și salvamarul să nu fie acolo. Mi s-a părut ciudat. Eu venind dintr-o țară unde „scapă cine poate”.
Asta inseamnă prevenție și neabandonare a lucrurilor in voia sorții.” a transmis Adrian Gavriliu

